Cum se face, oare, că autoritățile găsesc de cuviință să facă experimente pe copiii aflați în situații vulnerabile? Cum se face că, după toate suferințele prin care au trecut, tot copiii instituționalizați devin cobaii unor experimente care au toate șansele să eșueze și sunt folosiți ca unelte pentru îndeplinirea unor scopuri ascunse în spatele unor intenții lăudabile? Poate sună prea dur, dar la asta ne duce cu gândul cel mai nou proiect în care s-au angajat Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, UNICEF și Banca Mondială, cel legat de închiderea mai multor centre de plasament din țară. Proiectul a fost prezentat în cadrul unei conferințe de presă ce a avut loc la Constanța, la Centrul de servicii comunitare „Orizont”. De altfel, gazda conferinței se numără printre casele de copii ce vor fi închise.

UTOPIE PE HÂRTIE

Ce urmăresc autoritățile prin aceste acțiuni? Președintele ANPDCA, Gabriela Coman, a explicat că intenția este aceea de reintegrare a copiilor în societate prin plasarea lor într-un mediu cât mai apropiat de cel familial. Ea a mai spus că, în toată țara, vor fi închise, până în 2020, 168 de centre de plasament ce au fost selectate în urma unor studii, iar pentru persoanele instituționalizate au fost identificate diverse servicii alternative: fie se vor întoarce la familiile din care provin, fie vor sta la asistenți maternali profesioniști ori în plasament familial (la rude), ori vor locui în căsuțe de tip familial sau în locuințe protejate. De pildă, dintre cei 76 de copii din centrul „Orizont”, toți încadrați în diverse grade de handicap, trei se vor întoarce la familiile din care provin, 22 vor sta în asistență maternală, unul va sta în plasament familial, 21 se vor muta în locuințe protejate, iar 29 vor sta în căsuțe de tip familial. Mai mult, pentru prevenirea situațiilor care conduc la instituționalizarea copiilor, cei care au elaborat proiectul s-au gândit să pună în practică un sistem prin care să ofere sprijin direct familiilor vulnerabile (monoparentale, cu mulți copii, cu situație materială precară).

ADEVĂRURILE DUREROASE DIN SPATELE INTENȚIILOR

Teoria sună ca în basme. Atât de frumos arată proiectul pe hârtie încât ai senzația că, în sfârșit, s-au rezolvat o dată pentru totdeauna problemele copiilor instituționalizați. Doar că, dincolo de peisajul idilic ce oferă speranțe pentru mii de copii lipsiți de confortul unui cămin (7.000 de copiii din toată țara vor fi dezinstituționalizați, dintre care mai mult de 200 sunt din Constanța) și de aparentele soluții, de altfel, foarte simple, se ascund adevăruri dureroase. De exemplu, faptul că, indiferent cât de bune sunt intențiile, NU VA AVEA CINE SĂ SE OCUPE de prevenirea instituționalizării copiilor din familii vulnerabile. Ne place sau nu, sistemul de asistență socială și protecția copilului din România nu are suficienți specialiști și nici nu-i va avea până când nu vor fi simplificate procedurile de pregătire profesională și nu vor fi salarii mai mari. Cu atât mai puțin posibilă este găsirea de personal și asistenți maternali care să îi poată îngriji pe cei cu dizabilități. Nici ideea locuințelor protejate și a căsuțelor de tip familial nu este strălucită, din moment ce acest lucru presupune construirea de la zero a unor cartiere întregi în care să locuiască persoanele dezinstituționalizate. În condițiile în care lumea este extrem de sceptică și rezervată când vine vorba despre persoanele ce provin din casele de copii, iar mulți dintre cei ce au crescut în sistem instituționalizat sunt marginalizați toată viața, cum putem vorbi despre reintegrare socială? Poate că era mai bine să se vorbească despre reintegrarea centrelor de plasament înainte de copii. Poate că e mai bine să se îmbunătățească sistemul înainte să aruncăm copiii într-o groapă cu lei. Vă vom ţine la curent cu evoluţia acestei intenţii a autorităţilor şi cu ce se întâmplă la modul real cu subiectul acestei intenţii.