Am spus bine - la cules de ţapi ispăşitori. Rezultatele obţinute la alegerile locale reprezintă principalul subiect aflat pe ordinea de zi a liderilor unor partide. În realitate, subiectul cu pricina constituie un bun prilej pentru scos ochii reciproc avantajos şi pentru plata cheş a unor poliţe mai vechi sau mai noi, cum se întîmplă, de pildă, în PNL. Tăriceanu vrea capul lui Moţoc, zis şi Ludovic Orban. Acesta este doar începutul, pentru că, în episodul imediat următor, vom asista la noi şi consecvente “decapitări”. În realitate, asistăm la o reaşezare sau la o consolidare, PNL, a unor grupări influente în principalele formaţiuni politice. Repet, alegerile locale reprezintă un pretext pentru cei care vor să-şi elimine din start adversarii interni, pentru că sînt persoane care nu agreează ideea conform căreia ar trebui să cedeze şefia partidului. În definitiv, pentru insuccesul în alegeri, de ce trebuie să plătească numai candidatul, bietul de el, neterminatul! Dacă observaţi, în cele mai multe din cazuri, criteriile alese sînt subiective. Practic, nimic din ceea ce s-a stabilit înainte nu se mai respectă! În PD-L, de pildă, au gura mare tot cei care au făcut partidul de rîs! Cine sînt aceştia? În marea lor majoritate, oamenii guralivului Traian Băsescu. Ei au pierdut, cum se întîmplă la Constanţa, tot ei dau indicaţii şi vorbesc, fără nicio reţinere, de sancţiuni şi de remanieri! Dacă eşti omul lui Băsescu, nu e musai să şi plăteşti. Întreabă unii, ca nişte naivi irecuperabili, de ce nu-şi dă Blaga demisia din partid. Păi, să ne amintim, preşedintele Băsescu şi-a respectat vreodată cuvîntul dat? Acum, precis, i-a spus lui Blaga: ”Fă-te că demisionezi”. De ce procedează astfel? Ca să-l compromită definitiv, pentru că tot îi stătea lui în coaste ca prezumtiv şef al PD-L! Folosirea jumătăţii de măsură băsciene va provoca noi conflicte în interiorul partidului. Sînt convins că momentele de slăbiciune vor fi speculate de cei care, acum, pe înfundate şi pe la colţuri, cum se întîmplă în PD-L Constanţa, dau semne că nu mai suportă dictatura de partid exercitată de la Cotroceni. Excluderea lui Dănuţ Moisoiu reprezintă o primă măsură abuzivă. Desigur, spre satisfacţia celor care îi suflă toată ziua în ureche lui “tata mare”. Curios, pînă acum, cei care au făcut figuraţie la alegerile locale sînt bine mersi! E clar că, şi în PD-L, aripa Băsescu a plecat cu sorcova la cules de… ţapi ispăşitori. Cu alte cuvinte, vînătoarea de vrăjitoare este în toi. Sînt amploiaţi care se altoiesc vîrtos la gioale pentru ocuparea unor funcţii pasagere. Demisii de onoare? Gesturi fireşti de părăsire a spaţiului politic de către cei care au dat cu bîta în balta electorală? Niciodată. În definitiv, domnii în cauză, care urlă şi acum pe la diverse megafoane, urmează exemplul revoluţionar de viaţă şi tras în piept electoratul al şefului lor suprem. Nu le plîng de milă ţapilor ispăşitori din PD-L, pentru că, dacă ar fi fost realişti, ar fi acţionat din timp. Aşa, însă, dumnealor au preferat, după modelul lui Boc, să dea docili din cap la orice afirmaţie sau indicaţie emanată de Traian Băsescu. Cum îţi aşterni…