\"La Cumpăna Artelor\"

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Proiect cultural-administrativ

\"La Cumpăna Artelor\"

Administrație 10 Iulie 2010 / 00:00 572 accesări

Primăria şi Consiliul Local Cumpăna au înfiinţat Asociaţia cu personalitate juridică \"La Cumpăna Artelor\", condusă de profesorul Cristina Tamaş, în calitate de preşedinte. Primarul comunei, Mariana Gâju, a declarat că scopul noii asociaţii înfiinţate este dezvoltarea valorilor multiculturale, prin proiecte artistice şi activităţi cu caracter civic, care să prezinte o nouă dimensiune a comunităţii prin viziuni alternative, într-o manieră creativă şi social responsabilă. Asociaţia \"La Cumpăna Artelor\" va realiza activităţi precum amenajarea unui spaţiu multifuncţional destinat spectacolelor de teatru, proiecţiilor de film, expoziţiilor, colocviilor şi altor evenimente speciale cu caracter cultural-artistic; realizarea unor programe şi proiecte în domeniile artei spectacolului, cinematografiei, artelor plastice, literaturii, precum şi în alte domenii conexe, descoperirea, susţinerea şi promovarea unor iniţiative şi idei prospective cu valenţe complexe care, prin caracterul lor civic, vizează deschiderea orizontului social, cultural al publicului, cu predare al celui dobrogean; organizarea unor schimburi culturale pentru promovarea valorilor artistice româneşti şi integrarea lor în context internaţional, precum şi promovarea cu predarea valorilor cultural - artistice italiene, dar şi franceze şi anglo-saxone şi integrarea lor în contextul românesc; acordarea unor burse de specialitate pentru studii, în ţară şi străinătate, pentru tinere talente dobrogene; înfiinţarea unui cenaclu literar în Cumpăna şi organizarea unei trupe de teatru pentru amatori, cu elevi ai Grupului Şcolar Cumpăna.

Taguri articol


12