Meciurile amicale cu Arcada Galați, de săptămâna trecută, au fost primele jucate pentru noua sa echipă, Club Volei Municipal Tomis Constanţa, de liberoul Nikola Rosic. Titular în naționala Serbiei, el a jucat pentru țara sa la Campionatul Mondial din Polonia (n.r. - a evoluat în meciul de deschidere, Polonia - Serbia, care a fost urmărit, din tribunele Stadionului Național din Varșovia, de circa 62.000 de spectatori, nou record al competiției!) și a ajuns la Constanța cu doar o zi înaintea primei partide cu Arcada! În vârstă de 30 de ani, Rosic are 1,92 m înălțime, iar în ultimele sezoane a jucat aproape fără întrerupere în Cupele Europene. „Am venit la Tomis pentru că în ultimii cinci ani am jucat numai la formații din Liga Campionilor (n.r. - la VfB Friedrichshafen între 2009 și 2013, apoi la Energy Investments Lugano, în sezonul trecut), formații care mereu își propun să lupte pentru câștigarea trofeelor pe plan intern. Echipa din Constanța este foarte motivată, joacă în Liga Campionilor și vrea mereu să câștige campionatul și Cupa României. Știam că antrenorul e foarte bun, că lotul este valoros, mai ales că anterior fusesem coechipier cu câțiva jucători de la Tomis. Pe Janic îl știu foarte bine de la echipa națională, iar cu Simeonov și Spînu am jucat la VfB Friedrichshafen. De asemenea, îi știu și pe jucătorii români de la echipa națională, așa că mă simt foarte bine aici, la fel ca în campionatul țării mele”, spune Rosic.
Noul libero al campioanei României a mai jucat în Sala Sporturilor din Constanța, pentru VfB Friedrichshafen, echipă care în septembrie 2012 a participat la turneul internațional „Cupa Mării Negre”. „Știam orașul de când veneam aici cu Friedrichshafen, iar pentru mine și familia mea, Constanța este localitatea ideală pentru a juca volei și pentru a locui. Nu am vorbit cu domnul Moculescu (n.r. - antrenorul echipei germane) despre un transfer la Constanța. A fost numai decizia mea”, a declarat Rosic.
Interesant este că Rosic, în viitoarea ediție a Ligii Campionilor, își va înfrunta echipa la care a jucat în campionatul trecut, Dragons, noul nume al formației din Lugano! „Sunt ceva probleme financiare la echipa din Lugano, probleme cu justiția pentru președintele clubului, și de aceea nu cred că vor avea un lot prea puternic în acest sezon. Sper să obținem două victorii în meciurile directe din Liga Campionilor. Din câte știu, de anul trecut nu au rămas în lot decât jucătorii elvețieni, dar ei nu erau titulari în Liga Campionilor”, a precizat voleibalistul sârb, care și-a propus să câștige tot ce se poate câștiga pe plan intern cu CVM Tomis. „Mi-aș dori, în primul rând, să ne antrenăm cât mai bine și să luptăm pentru victorie în fiecare partidă. Asta este foarte important pentru moralul echipei, pentru că sunt mulți jucători noi în lot și trebuie să formăm un nou grup. Apoi, vreau să câștig toate trofeele pe plan intern și să evoluăm cât mai bine în Liga Campionilor, acolo unde se află cele mai valoroase echipe din Europa. Este greu de dat un pronostic, pentru avem adversari puternici în grupă, dar cu siguranță vom lupta și ne vom juca șansa în fiecare meci”, a afirmat Rosic.
CVM TOMIS JOACĂ ÎN WEEKEND LA TURNEUL „GIGANȚII VOLEIULUI”. Nikola Rosic și coechipierii săi de la CVM Tomis Constanţa au plecat în această dimineață spre Polonia, unde vor participa la „Giganții voleiului”, un puternic turneu internațional ajuns la a cincea ediție. La Olesnica, CVM Tomis va juca două partide împotriva unor grupări fruntașe din campionatul polonez, urmând să înfrunte atât campioana PGE Skra Belchatow (sâmbătă, ora 20.00), cât și pe medaliata cu bronz din sezonul trecut, Jastrzebski Wegiel (duminică, ora 16.30).