La Delfinariu, programul se schimbă, tarifele rămân la fel

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

La Delfinariu, programul se schimbă, tarifele rămân la fel

Administrație 29 Aprilie 2016 / 08:37 2158 accesări

Complexul Muzeal de Științe ale Naturii (CMSN) trece la ora de vară. Începând cu 1 mai, programul de vizitare a Delfinariului, Microrezervației, Acvariului și Planetariului și Expoziției de Păsări Exotice se prelungește. Cei care vor să viziteze Acvariul (aflat pe faleza de la Cazino) în zilele frumoase de vară au timp să meargă, zilnic, între orele 9.30 și 20.30. De asemenea, Delfinariul, Planetariul, Microrezervația și Expoziția de Păsări Exotice, toate aflate la sediul CMSN din b-dul Mamaia nr. 255, pot fi vizitate de luni până duminică, între orele 9.00 și 19.30. În plus, a fost suplimentat și numărul demonstrațiilor cu delfini, de la două la patru pe zi. Cei care vor să admire vedetele Ni-Ni și Chen-Chen în acțiune au ocazia să se bucure de spectacole zilnic, la orele 10.00, 13.00, 16.00 și 19.00. O demonstrație durează 20 de minute. În plus, iubitorii de animale pot participa la sesiuni de hrănire a leului de mare John, mutat de curând într-un bazin descoperit. Aceste sesiuni durează între 10 și 15 minute și au loc la orele 11.30, 14.30 și 18.00. De asemenea, pasionații de astronomie pot participa la demonstrațiile de la Planetariu, ce au loc la orele 9.30, 11.00, 12.00, 14.00, 15.00 și 16.30. Tot la Planetariu, de la ora 17.00 până la ora 20.00, au loc cursuri interactive despre Cosmos. Deși programul se modifică, tariful rămâne neschimbat, cel puțin în luna mai. Pentru accesul la Delfinariu, Microrezervaţie, Expoziția de Păsări Exotice și Planetariu, un adult trebuie să plătească 12 lei, în timp ce elevii și studenții achită doar 3 lei. De asemenea, un bilet la Acvariu costă 8 lei (adulți), respectiv 2 lei (elevi sau studenți).

Citește și:

Transport gratuit pentru vizitatorii Delfinariului

S-a redeschis pavilionul ecvestru de la Complexul Muzeal



12