Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu a anunţat, vineri, că de la 1 iulie 2007 va demara Programul de evaluare a stării de sănătate a populaţiei, iar acest lucru înseamnă că fiecare medic de familie va avea de consultat mai mulţi pacienţi decît de obicei. "Aşa cum am procedat şi cu Legile Sănătăţii, voi merge împreună cu echipa mea în teritoriu pentru a prezenta programul şi mai ales pentru a realiza instructajul pentru o aplicare cît mai eficientă a acestuia de către toţi cei implicaţi", a declarat Nicolăescu. El a precizat că la aceste întîlniri vor participa conducerile autorităţilor de sănătate publică, directorii desemnaţi să lucreze la Programul pentru evaluarea stării de sănătate a populaţiei, conducerile caselor judeţene de asigurări de sănătate, reprezentanţii asociaţiilor de medicină de familie, managerii de spital şi reprezentanţii patronatelor sau laboratoarelor medicale. "Motivul pentru care considerăm că sînt necesare aceste instructaje este acela că am constatat că alte programe nu s-au derulat aşa cum au fost gîndite, iar legislaţia a fost interpretată după bunul plac şi astfel au apărut o serie de disfuncţionalităţi care au creat neplăceri pacienţilor", a mai spus Nicolăescu. Demnitarul a adăugat că această instruire are ca scop evitarea aglomeraţiei cabinetelor medicilor de familie sau a laboratoarelor medicale din lipsa de organizare sau din cauza programărilor făcute defectuos sau chiar nerealizate. "Pînă la sfîrşitul lui 2007 sînt şase luni a cîte 22 de zile lucrătoare în care vor fi consultaţi 11 milioane de români, acest lucru înseamnă practic că fiecare medic de familie să consulte cîte 7 pacienţi în plus pe zi, activitate medicală pentru care este plătit suplimentar", a afirmat ministrul. Eugen Nicolăescu consideră că responsabilitatea integrală pentru desfăşurarea programului de evaluare a stării de sănătate a populaţiei revine integral medicilor de familie. În ceea ce priveşte licitaţia pentru sistemul informatic care va fi pus la dispoziţia tuturor medicilor de familie acesta se află conform ministrului în curs de licitaţie. "În cazul în care licitaţia nu se finalizează pînă la 1 iulie vom pune la dispoziţia fiecărui medic de familie documente în format standard, iar după ce vom asigura condiţiile de dotare datele vor fi introduse în laptop", a conchis ministrul.