Spuneți ce vreți, dar ministrul Finanțelor, Ioana Petrescu, este un personaj mai haios decât predecesorul său portocaliu, Gheorghe Ialomițianu. Desigur, mai are mult până să primească distincția de cel mai bun ministru de Finanțe din UE, în mare parte pentru că n-a luat încă măsuri fiscale medievale, ci doar a susținut reducerea CAS din tot sufletul ei de absolventă a Harvardului. Să trecem peste asta. La final de săptămână, Petrescu, amenințată (sau nu) cu remanierea, a făcut deliciul presei, afirmând că, deși este convinsă că evaziunea fiscală a scăzut, nu-și amintește cifre concrete care să îi susțină afirmația - „Evaziunea a scăzut. Nu pot să știu toate cifrele pe de rost. Colectările sunt conform planului, direcția antifraudă își face treaba. Vedeți acțiunile cu Poliția, cu Parchetul? Ele au la bază acțiuni antifraudă“. Ea a ținut să precizeze că există noi măsuri de combatere a economiei gri, precum loteria fiscală, care va încuraja conformarea voluntară, și introducerea caselor de marcat cu jurnal electronic. Cât despre remaniere, Petrescu a spus că listele cu miniștrii vizați, pe care ar apărea și numele ei, sunt speculații - „Îmi voi face treaba până la capăt. Atât timp cât este nevoie de mine, eu voi fi acolo la Ministerul Finanţelor și voi finaliza bugetul și proiectul de luptă antievaziune“. Și că tot a venit vorba de buget, ministrul a spus că n-a avut timp nici să doarmă din cauza sa, negocierile cu FMI întinzându-se mult în noapte.