La furat de flori din… cimitir

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

La furat de flori din… cimitir

Eveniment 26 Aprilie 2013 / 00:00 3891 accesări

Se fură orice în România! Pentru unii nimic nu pare de neatins atunci când vine vorba despre bani, despre un profit, oricât de mic. O dovedeşte un caz înregistrat miercuri noapte, în localitatea constănţeană Agigea, unde două persoane au fost prinse în flagrant de poliţişti, în timp ce furau flori din cimitirul ortodox. Cei doi suspecţi, Viorica P., de 49 de ani şi complicele ei, Marian G., de 50 de ani, culegeau liniştiţi narcise de pe morminte când au fost găsiţi de oamenii legii şi reţinuţi. Suspecţii adunaseră deja 200 de fire, pe care le aşezaseră pe o pătură, unde începuseră să facă buchete. Luaţi la întrebări, cei doi le-au spus anchetatorilor că aveau de gând să meargă în Constanţa şi să vândă florile pe stradă, pentru a face rost de bani. Din păcate pentru ei, “planul de afaceri” le-a fost falimentat de poliţiştii din Agigea. Totul se întâmpla în jurul orelor 23.00. Suspecţii au fost escortaţi la postul de poliţie din Agigea, unde le-au fost întocmite dosare penale pentru comiterea infracţiunii de profanare de morminte. Localnicii spun că nu au mai auzit până acum ca aşa ceva să se întâmple. “Nu mi-a venit să cred că s-a ajuns la asta. Nu este normal să ajungi să furi din cimitir, este un mare păcat, mai ales în perioada postului”, a declarat o bătrână. ”Nimic nu mai e sfânt în ţara asta, din păcate! Eu înţeleg şi faptul că avem nevoie cu toţii de bani ca să supravieţuim, viaţa e aşa cum e, timpurile sunt grele, locuri de muncă nu prea sunt. Dar nu putem chiar să facem aşa ceva, mi se pare prea mult să ajungi să furi flori din cimitir. Mai bine cereau de pomană, sigur s-ar fi găsit oameni care să-i ajute”, a spus un alt localnic.

Taguri articol


12