La închisoare pentru o tragedie rutieră

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

La închisoare pentru o tragedie rutieră

Eveniment 17 Noiembrie 2014 / 00:00 1030 accesări

A provocat un accident rutier mortal, apoi a fugit de la locul faptei, iar acum va plăti pentru ceea ce a făcut. Gelal Iusein, de 37 de ani, a fost condamnat la trei ani de detenție pentru ucidere din culpă, conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie. Sentința emisă de Curtea de Apel Constanța, la sfârșitul săptămânii trecute, este definitivă. Conform anchetatorilor, tragedia a avut loc pe 17 martie 2014, în jurul orei 18.30, în localitatea constănțeană Cobadin. Poliţiştii spun că Gelal Iusein a condus un autoturism marca Opel pe strada Toamnei. În momentul în care a ajuns la intersecţia cu strada Primăverii, acesta nu a acordat prioritate şi a intrat în coliziune cu un autoturism marca Skoda, condus regulamentar de un bărbat de 46 de ani, din Cobadin. În urma impactului, Skoda scăpată de sub control a ricoşat într-un pieton care se afla pe marginea şoselei. Lovitura a fost atât de puternică încât victima, un bărbat de 56 de ani, a murit pe loc. Martorii au sunat la 112 şi au cerut ajutorul autorităţilor. Şoferul vinovat şi-a abandonat maşina şi a fugit. În zonă au ajuns poliţiştii de la Rutieră, dar şi o ambulanţă. În ciuda eforturilor depuse, cadrele medicale nu au mai putut face nimic pentru a salva viaţa pietonului. În scurt timp, oamenii legii aveau să dea de urma şoferului fugar. După ce l-au testat pe Gelal Iusein cu aparatul Drager, poliţiştii au stabilit că acesta avea o alcoolemie de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, rezultatele analizelor au arătat că suspectul avea o alcoolemie de 1,05 grame la mie alcool pur în sânge. Gelal Iusein le-a spus anchetatorilor că a fugit de la locul accidentului deoarece s-a speriat.



12