Procurorii Direcţiei pentru Investigarea Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Constanţa au finalizat, ieri, ancheta în dosarul în care Aristocrates Gheorghe Chirieac, zis Arinel, din Constanţa, şi patru complici de-ai săi au fost anchetaţi pentru organizarea, conducerea sau finanţarea unor operaţiuni privitoare la droguri şi trafic de droguri de mare risc. Arinel şi Viorel Costel Mocanu au fost arestaţi în lipsă, Ciprian Holban a ajuns după gratii, iar Marian Gonţilă şi Garofiţa Nica au fost cercetaţi în libertate. Cazul a ajuns pe rolul Tribunalului Constanţa, care a decis ca procesul să înceapă pe 9 ianuarie.
DENUNŢUL Potrivit rechizitoriului, în august, Arinel a mers la sediul DIICOT Constanţa pentru a denunţa o persoană despre care susţinea că se ocupă cu traficul de Ecstasy, oferindu-se să-i ajute pe anchetatori la prinderea ei. Arinel a declarat, la acea dată, că vrea să colaboreze cu oamenii legii pentru a beneficia de reducerea pedepsei de 14 ani la care a fost condamnat în decembrie 2011, de Tribunalul Constanţa, pentru proxenetism şi trafic de persoane şi pe care a contestat-o, în prezent dosarul aflându-se pe rolul Curţii de Apel Constanţa. După înregistrarea denunţului, procurorii au organizat un flagrant şi, la sfârşitul lunii august, l-au prins pe Marian Gonţilă, poliţist de frontieră, după ce acesta a adus din Bulgaria 686 de comprimate de Ecstasy.
TRANZACŢIA Ancheta procurorilor a scos la iveală „ingineria” pusă la cale de Arinel. Potrivit procurorilor, cu câteva săptămâni înainte de a formula denunţul, Arinel şi Mocanu au adus din Germania aproape 700 de comprimate Ecstasy. La scurt timp, Arinel l-a convins pe poliţistul de frontieră Gonţilă să meargă în Bulgaria, cu pretextul de a-i aduce de acolo un pachet cu droguri legale. În Bulgaria, poliţistul a fost aşteptat de Holban şi de Garofiţa Nica, o tânără cunoscută drept prostituată. Cei doi fuseseră trimişi în ţara vecină de Arinel şi aveau asupra lor cele 700 de pastile Ecstasy aduse din Germania. Gonţilă a susţinut că nu ştia că în pachet este Ecstasy şi de aceea l-a adus în ţară.
FUGIŢI DIN ŢARĂ După prinderea sa în flagrant, poliţistul de frontieră a declarat că cel care l-a implicat în traficul de stupefiante a fost Arinel. Timp de o lună şi jumătate, procurorii au verificat declaraţiile poliţistului. După ce au adunat toate probele împotriva lui Arinel şi a complicilor lui, anchetatorii au reuşit să-l reţină numai pe Ciprian Holban, întrucât Arinel a apucat să fugă din ţară înainte de a fi ridicat de oamenii legii. Iniţial, Mocanu a fost cercetat în libertate, dar pe parcursul anchetei a părăsit România, trimiţându-le procurorilor, prin intermediul avocatului, o declaraţie notarială în care susţinea că declaraţiile date împotriva lui Arinel sunt false. Întrucât nu a mai dat curs citaţiilor emise de DIICOT Constanţa, procurorii au cerut arestarea în lipsă a lui Mocanu, iar judecătorii au admis solicitarea.