La 64 de ani, un bărbat din localitatea constănţeană Aliman va răspunde în faţa judecătorilor pentru omor deosebit de grav. Ion Seimeneanu este acuzat că, pe 31 iunie, a ajuns în stare de ebrietate acasă şi s-a luat la ceartă cu concubina sa, în vârstă de 46 de ani. La un moment dat, bărbatul a pus mâna pe o bucată de lemn şi a început să o lovească pe femeie la întâmplare. Deşi victima a căzut la pământ, Seimeneanu a continuat să dea în ea până când aceasta nu a mai mişcat. În loc să sune la 112 şi să ceară ajutor, bărbatul s-a culcat liniştit, lăsând-o pe concubina lui în stare de inconştienţă. La scurt timp, femeia a murit, dar Seimeneanu a alertat autorităţile abia a două zi după-amiază. Iniţial, el a susţinut că şi-a găsit concubina moartă în casă şi că, cel mai probabil, a fost atacată de persoane necunoscute. Ulterior, pus în faţa probelor descoperite de poliţişti, suspectul a recunoscut crima şi a povestit cum şi-a ucis în bătaie concubina. Anchetatorii spun că relaţia dintre cei doi concubini era tensionată, ambii obişnuind să consume zilnic băuturi alcoolice. Prezent în faţa procurorului de caz, Ion Seimeneanu nu a vrut să dea nicio declaraţie. El a fost arestat preventiv şi deferit justiţiei la sfârşitul săptămânii trecute. Procesul va începe pe 20 septembrie, la Tribunalul Constanţa.