La Mangalia a plouat cu amenzi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Pe timp de caniculă

La Mangalia a plouat cu amenzi

Politică 27 Iulie 2015 / 00:00 827 accesări

În ultimii 20 de ani, sudul litoralului a arătat astfel: gunoaie, spaţiu verde neamenajat, clădiri abandonate sau aflate într-o stare avansată de degradare şi operatori de turism nepăsători. Pentru a reda strălucirea de odinioară, autoritățile locale încearcă să-i convingă pe agenții economici, dar și pe turiști să păstreze curățenia și să-și îngrijească imobilele aflate în proprietate. Acolo unde nu merge cu vorba bună se trece la amenzi. În această idee, autoritățile locale s-au pus pe fapte mari în ultima perioadă. Poliţia Locală Mangalia a desfăşurat mai multe acţiuni de verificare a zeci de unităţi comerciale din staţiuni, în urma cărora au fost aplicate sancţiuni consistente celor prinşi pe picior greşit. De acelaşi tratament au beneficiat şi proprietarii de terenuri care nu numai că nu și-au îngrijit imobilele, dar le-au lăsat la cheremul gunoaielor şi buruienilor. Printre sancţionaţi se află Poşta Română, dar şi societatea comercială pe terenul căreia se desfăşoară târgul de duminică din Mangalia, zonă plină de cioburi, ambalaje, resturi provenite de la materiale de construcţie. Tot pentru terenurile insalubre s-au dat şi 54 de avertismente. Şeful Poliţiei Locale, Mihai Angelescu, a declarat că agenţii din subordine au aplicat amenzi și la firmele care au desfășurat activități ilicite. De asemenea, au fost sancționați șoferii care au încălcat regulile de circulație, polițiștii locali aplicând în trafic 54 de amenzi în sumă totală de 10.530 de lei. Valoarea totală a tuturor sancțiunilor se ridică la 115.000 de lei.

Taguri articol


12