Am împrumutat titlul unei cărţi de evocări a lui Ionel Teodoreanu, pentru că acelaşi lucru urmează să-l fac şi eu în acest editorial. Voi scrie despre cîţiva prieteni dispăruţi, toţi persoane publice cunoscute, pentru că mi-am adus aminte de ei cu nefericita ocazie a morţii venerabilului actor Colea Răutu. În astfel de situaţii triste, realitatea cotidiană trece în planul secund, fiindcă şi timpul pare să se oprească în loc, măcar pentru cîteva clipe.

De cînd am început această rubrică, este pentru a patra oară că mă văd pus în situaţia de a scrie despre cineva care părăseşte această lume. Dar o voi face într-un mod la fel de puţin convenţional, ca şi în precedentele dăţi. Atunci cînd încep să-ţi moară prietenii, înseamnă că tu însuţi te apropii, pe nesimţite, de bătrîneţe…Da, pot spune că am avut privilegiul de a fi unul dintre prietenii mai tineri ai maestrului Colea Răutu! Este adevărat că acest apelativ l-au meritat mult mai mulţi oameni, de o mie de ori mai celebri decît modesta mea persoană, care l-au frecventat decenii la rînd pe legendarul actor. Eu l-am cunoscut acum aproape 30 de ani, cînd era încă în putere. Ne-am întîlnit la Casa Scriitorilor din Bucureşti, pe vremea cînd „semnam condica” în acel restaurant aproape zilnic. Însuşi Nichita Stănescu ne-a făcut cunoştinţă, invitîndu-l să ia loc la masa noastră, la care se aflau adunaţi deja Johnny Răducanu, Petre Ţuţea, poetul Gheorghe Pituţ şi Mihai Cârciog, pe atunci simplu tehnoredactor la editura Sport-Turism, mai tîrziu, după Revoluţie, magnat de presă şi fondator al cotidianului „Evenimentul Zilei”. Eu eram bibliotecar la Biblioteca Academiei Române şi dădeam cu împrumut acelor medii de intelectuali cărţi care nu se găseau în librării sau erau interzise de cenzura comunistă. În revanşă, mi se făcea „cinste”, aşa explicîndu-se felul în care ajunsesem eu să frecventez acel cerc elitist. De-a lungul anilor, l-am revăzut pe Colea Răutu nu de zeci, ci de sute de ori, atît la Casa Scriitorilor, cît şi la numeroase petreceri private, deseori în atelierele unor artişti plastici, cum a fost cazul regretatului pictor Ion Dumitriu, de la a cărui moarte se vor împlini, la toamnă, 10 ani. Era mare băutor şi mai era şi faimos pentru virilitatea sa ieşită din comun. Dar nu pentru asta îl iubea marele public! A fost, practic, nu doar cel mai longeviv, ci şi cel mai popular actor român din toate timpurile, poate cu excepţia lui Constantin Tănase, în a cărui faimoasă trupă „Cărăbuş” jucase în prima tinereţe. Cei mai apropiaţi prieteni i-au fost cîţiva beţivi de geniu, la fel de legendari acum, ca şi el, anume actorii Constantin Rauţchi, Vasile Niţulescu şi Ernest Maftei, pe care i-am cunoscut în ipostaze cît se poate de pitoreşti. Îmi aduc aminte că, într-o vară, au cumpărat din Piaţa Obor, de la un ţăran pe care îl cunoştea Ernest Maftei, o căruţă cu tot cu cal şi au plecat la mare, unde au ajuns după 11 zile! Se mai opreau din cînd în cînd, pe la cîte un magazin sătesc, ca să cumpere votcă şi ceva de mîncare…Colea Răutu era un basarabean sufletist, cu frica lui Dumnezeu şi cu vocaţia prieteniei. Rar mi-a fost dat să întîlnesc un om care n-a supărat niciodată pe nimeni, poate doar pe primele două neveste, care l-au părăsit din gelozie, fiindcă era foarte iubit şi dorit de femei, din motivul pe care l-am pomenit mai sus.

După Revoluţie, bătrînul actor a devenit membru PNŢ-CD şi a fost unul dintre cei mai apropiaţi oameni de regretatul Corneliu Coposu, pe care l-a respectat şi l-a admirat profund. Pe vremea comunismului nu fusese membru de partid şi nu a ocupat nicio funcţie de răspundere administrativă, nici în teatru, nici în alte domenii. Era de o modestie şi o blîndeţe de-a dreptul proverbiale. Credinţa în Dumnezeu, dorul de Basarabia, pe care a mai apucat să o revadă după mai bine de o jumătate de secol, şi pasiunea pentru teatru au fost cele trei mari obsesii ale vieţii sale.

Astăzi, Colea Răutu este înmormîntat la cimitirul Belu, la ora 12.00. Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace!