La Mulţi Ani, Ionel Mătăsăreanu!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
O dimineaţă aniversară cu acorduri de vioară

La Mulţi Ani, Ionel Mătăsăreanu!

Cultură 24 Martie 2012 / 00:00 1535 accesări

Artistul boem al Constanţei, Ionel Mătăsăreanu, prezenţă discretă în spaţiul artistic tomitan, dar care conferă greutate unui eveniment expoziţional doar prin simpla, dar rarisima sa prezenţă, a împlinit, ieri, 83 de ani. O vârstă pe care o poartă cu... mândrie, am spune şi cu responsabilitate, aşa cum îşi poartă boem şi pletele dalbe.

Şi-a sărbătorit ziua de naştere în liniştea atelierului de creaţie, în acorduri de vioară, apoi s-a dus să-şi bea cafeaua la „Vraja mării”, după care s-a întors să mai aştearnă câteva... pensule pe pânze. Ieri, pe la ora 16.00, lucra la un tablou inspirat de Portul Tomis. Nu-i prea place să vorbească despre sine, conştient că „modestia este umbra valorii”, privindu-i cu tristeţe pe cei bolnavi de păcatul mândriei. Biblia reprezintă „cartea cărţilor” şi, deci, cartea sa de căpătâi, iar învăţăturile sale îi sunt călăuză în găsirea liniştii interioare, de aceea îi plac atât de mult cuvintele psalmistului „Atunci când urmez învăţăturile Tale, mă bucur de parcă aş avea toate comorile”. Trăieşte modest, talentul fiindu-i un dar de preţ, întrebându-se biblic „Ce folos îi aduce averea celui fără minte, că nu poate cumpăra cu ea înţelepciune?”. „Mă simt ca la 23 de ani, mă simt foarte sănătos, nu am de ce să mă plâng. Am tensiune de aviator: 12 cu 7”, spune Ionel Mătăsăreanu, oferindu-le tuturor lecţii de viaţă.

CASE PLINE DE CULOARE Pictează de la... trei ani, timp suficient pentru a se face iubit sau măcar respectat în întreaga Constanţa - cine nu a auzit de Ionel Mătăsăreanu? - şi nu numai. Lucrările sale se regăsesc la loc de cinste, la vedere, în camera de oaspeţi, în casele oamenilor simpli, care ştiu să aprecieze valoarea, ale intelectualilor de toate vârstele, dar şi în colecţiile ambasadorilor sau ale altor oameni de stat.

„VIOLON D’INGRES” Cu un mod optimist de a privi şi a se raporta la lume, spirit tânăr, inventiv, cu putere de muncă, Ionel Mătăsăreanu fascinează prin simplul său fel de a fi. Mânuitor neobosit al penelului, cu ajutorul căruia întinde pe suprafeţe culori din paleta sa de pictor, Mătăsăreanu este şi un virtuoz al arcuşului, chiar dacă vioara se află în opţiunile sale artistice pe locul al doilea. Tocmai de aceea, sintagma „violon d’Ingres” i se potriveşte atât de bine.

Cei care i-au fost elevi se mândresc şi acum cu acest lucru şi îşi aduc aminte cu plăcere de învăţăturile sale. Preferă plimbările lungi, îi place să contemple marea, să-i surprindă stările... Poate, anul acesta, publicul iubitor de frumos îi va putea admira lucrările în cadrul unei ample expoziţii personale.

Ionel Mătăsăreanu a absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti, Secţia Pictură, iar profesori i-au fost Alexandru Ciucurencu, Corneliu Baba, Titina Călugăru şi Ion Marşic. Membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, Filiala Constanţa, Ionel Mătăsăreanu este cetăţean de onoare al municipiului Constanţa.



12