Spectatorii mai tineri îl cunosc pe Şerban Ionescu mai cu seamă din serialele de televiziune în care activează cu un talent robust, exersând forţa de răzbunare şi lăsându-se furat de amintirile ce, de la o vârstă, invadează biografia oamenilor care se trezesc singuri. Cine-l vede în rolul lui Amza Trifan din „Fetele marinarului”, hărţuit între datoriile de tată şi sâcâiala venind din partea amantei ori din tachinările cuscrei, intuieşte, desigur, capacitatea actorului de a se manifesta poliedric, ca un corp capabil să emită refracţii luminoase în mod spontan şi eficient. Şi în „Om sărac, om bogat” îşi construieşte personajul (Emilian Maximilian), pe acelaşi traseu accidentat. Uităm, cu totul pe nedrept, câtă energie histrionică de natură comică posedă acest actor, deşi a început prin a fi o mare speranţă în perimetrul umorului de calitate. Mi-l amintesc din anii studenţiei, în qui-pro-quo-urile în care se antrena alături de colegul său de an, Valentin Teodosiu, în autobuzul hodorogit care ne ducea, în primul semestru de la I.A.T.C., la câmpul de pregătire militară din acea vreme, mereu sub comanda „severă” a asistentului, de pe atunci, Ştefan Velniciuc. Ambii actori sunt egal dăruiţi celor două genuri, de aceea, pesemne, şi joacă dramele în mod desăvârşit, ca interferenţă între comic şi tragic.

● Carieră ● Altminteri, Şerban a şi început cu roluri tari. În film a fost distribuit în personajul titular din ecranizarea romanului „Ion”, sub bagheta regizorală a lui Mircea Mureşan. Era încă student în ultimul an. Apoi, la repartiţie, a plecat la Petroşani, alăturându-se grupului care-l însoţea acolo pe Florin Fătulescu, regizor de teatru ulterior stabilit în S.U.A. A fost prezent în montări din texte de Horia Lovinescu („Locţiitorul”) şi Marin Sorescu („Pluta Meduzei”). A cutreierat prin mai multe teatre. O vreme părea să nu mai părăsească Teatrul de Comedie, dar a devenit apoi societar al Teatrului Naţional din Bucureşti. A fost studentul, aş spune, preferat, din câte îmi amintesc, al lui Amza Pellea, alături de care va juca peste câţiva ani, în „Imposibila iubire” (1983, regia Constantin Vaeni). La filmări a cunoscut-o pe Magda Catone, o mare promisiune, confirmată, a comediei, şi ea studenta lui Amza Pellea, în seria următoare. Vor deveni soţ şi soţie, vor avea un băiat, dar, după aproape trei decenii de căsnicie, vor fi hotărât să se despartă.

Şerban s-a născut la Corabia, la 23 septembrie 1950, dar copilăria şi-o va împărţi între localitatea din Oltenia şi Braşov, pe unde îl purtau obligaţiile de serviciu pe tatăl său, pilot de vânătoare. Talent substanţial, cum nu avem astăzi, a trăit fractura biografică şi profesională ivită în Decembrie 1989 cu tenacitatea ce-i este proprie. Urma să devină un stâlp, un reper, al actoriei de film, ceea ce, în bună parte, s-a şi întâmplat. Cum cineaştii mai noi nu l-au luat în seamă în măsura în care îl recomanda talentul său de excepţie, a încercat o compensaţie, fără îndoială reuşită, în serialele de televiziune. A mai jucat şi în filme pentru marele ecran, din când în când şi nu de fiecare dată, partitura de prim-plan ce o merita. Un autor de talia lui Lucian Pintilie i-a oferit un rol în „Prea târziu” (1996).

Tinerii regizori ar putea să-şi întoarcă faţa către acest as al artelor spectacolului, spre a investiga dincolo de robusteţea jocului său şi a-i putea valorifica astfel la maxim resursele de talent, atât în planul comediei, insuficient explorat, cât şi, mai departe, în alte registre dramatice.

La şaizeci de ani, actorul nu dă niciun semn de oboseală ori de intrare în rutina profesiei. A-i ura „La mulţi ani!” înseamnă, de fapt, a-l asigura că îl aşteptăm cu noi roluri în teatru şi film şi, de ce nu, în noi montări de televiziune.