PREMIERI Weekend de sărbătoare la Techirghiol, acolo unde turiştii şi localnicii au avut ocazia să participe la evenimentele organizate cu ocazia „Zilelor Oraşului”. Manifestările au debutat sâmbătă, imediat după şedinţa festivă a Consiliului Local Techirghiol, în cadrul căreia au fost acordate titlurile de cetăţean de onoare al oraşului soţilor Aurelia şi Ştefan Lăpuşan. „Este modul nostru de recunoaştere pentru monografia pe care au realizat-o pentru Techirghiol”, a declarat primarul oraşului, Adrian Stan. În cadrul aceleiaşi şedinţe au fost acordate premii în bani pentru vârstnicii care au împlinit 85 de ani, dar şi pentru cuplurile cu peste 50 de ani de căsătorie. Pe lista premiaţilor cu diplome de recunoştinţă s-au aflat şi consulii generali la Constanţa ai Federaţie Ruse, Turciei şi Republici Populare Chineze, secretarul de stat din Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Cristian Bărhălescu, deputatul PSD Eduard Martin şi primarul localităţii Montevago din Sicilia, Impastato Colagero. De altfel, cu acesta din urmă, primarul Stan a semnat un protocol de înfrăţire, având în vedere că Techirghiol şi Montevago sunt localităţi cu profil balnear. Evenimentele aşteptate de localnici şi turişti au debutat cu defilarea de ansambluri artistice, pe faleza din oraş. Seara a continuat cu dansurile tradiţionale şi spectacolul minorităţilor, unde au evoluat şi dansatorii din Montevago, sosiţi special pentru eveniment. Turiştii şi localnicii nu au plecat, însă, până nu au vizionat şi programul folcloric românesc prezentat pe scena amplasată în apropierea Teatrului de Vară. Duminică, începând cu ora 10.00, pe faleza din Techirghiol au fost organizate lupte în nămol adus direct din lac. O oră mai târziu, cei mai buni înotători s-au întrecut într-un concurs, pentru ca, apoi, unii dintre ei să participe la concursul „Cine prinde raţa... o câştigă”. Din program nu a lipsit fotbalul, pasionaţii putând să asiste la meciul demonstrativ de Old Boys desfăşurat pe stadion. Atractive au fost, evident, şi luptele tătăreşti, dar şi expoziţia de artă culinară. Seara s-a încheiat cu spectacolul festiv „La mulţi ani, Techirghiol!”, în cadrul căruia, pe scena din apropierea Teatrului de Vară, au avut loc concerte de muzică uşoară. La ora 23.00, sărbătoarea oraşului s-a încheiat cu un spectaculos foc de artificii.