Ministerul Sănătăţii (MS) este hotărât să scoată la “atac” toate “armele”, doar- doar acoperă deficitul de personal medical. Astfel, într-un comunicat al instituţiei se arată că medicii tineri vor avea posibilitatea de a se angaja într-o unitate sanitară, chiar dacă nu au promovat concursul de Rezidenţiat. “Începând de astăzi (ieri - n.r.), MS a înaintat, în dezbatere publică, pe pagina web www.ms.ro, la secţiunea Transparenţă Decizională, proiectul de Ordonanţă de modificare şi completare a Ordonanţei nr. 18/2009 privind organizarea şi finanţarea Rezidenţiatului”, se precizează în comunicat. Conform proiectului de act normativ, absolvenţii facultăţilor de medicină, începând cu promoţia 2005, vor primi competenţe de practică limitate chiar dacă nu au promovat concursul de Rezidenţiat. În prezent, medicul care finalizează cursurile universitare nu poate fi angajat în sistemul sanitar, decât cel mult de către una dintre firmele care activează în industrie, în vederea promovării produselor medicale. Proiectul MS va da posibilitatea tinerilor absolvenţi să fie încadraţi în unităţile sanitare publice sau private, inclusiv în cabinetele medicilor de familie, pentru a sprijini activitatea de asistenţă medicală din aceste unităţi. “Atenţia noastră se îndreaptă către medicii tineri şi căutăm diverse soluţii pentru a-i aduce mai repede în sistem şi pentru a-i păstra aici. Propunerea noastră va da posibilitatea absolvenţilor de medicină să lucreze, sub îndrumare, fără drept de parafă sau semnătură, în anumite secţii, la UPU sau cabinetele medicilor de familie”, a declarat ministrul Sănătăţii, Attila Cseke. Demnitarul a mai subliniat că noile reglementări vor aduce beneficii atât unităţilor sanitare care vor putea angaja personal calificat, cât şi viitorilor specialişti care îşi vor exercita meseria pentru care s-au pregătit, până la următorul concurs de Rezidenţiat, fără a pierde cunoştinţele acumulate în timpul facultăţii. Proiectul de act normativ mai prevede ca, începând cu anul III de pregătire în specialitate, rezidenţii să fie incluşi în linia de gardă (alta decât linia I de gardă), în afara programului normal de lucru. De asemenea, începând cu anul IV de pregătire în specialitate, aceştia vor putea trece în linia I de gardă, sub supravegherea unui medic specialist sau primar care se află de gardă la domiciliu. În acest fel, MS urmăreşte responsabilizarea medicilor rezidenţi şi formarea lor prin pregătire practică.