BNR a publicat miercuri câteva completări la Directiva 17/2012 privind condițiile de creditare și a introdus cinci noi articole prin care cere bancherilor să realizeze o evaluare mai riguroasă a capacității de rambursare a clientului. Citești bine, stai liniștit, iar timeline-ul e superb - criză în 2008, directivă restrictivă dată în 2012, completări care ar fi trebuit să apară încă din ziua doi a crizei financiare apărute abia la jumătatea lui 2016. Asta înseamnă să fii supraveghetor. Iată cum sună noul regulament - „Înainte de încheierea unui contract de credit, împrumutătorii realizează, pe baza unor informații corespunzătoare şi suficiente, obținute inclusiv de la client, precum şi, după caz, prin consultarea bazei de date a unui sistem de evidență de tipul birourilor de credit, o evaluare riguroasă a capacității de rambursare a clientului, luând în considerare factori relevanți în conformitate cu prevederile prezentului regulament“. Păi stai puțin, nu făceau asta până acum? Făceau, dar evaluările astea nu sunt standard. Fiecare bancă evaluează fix cum vrea mușchiul ei. BNR nu poate decât să constate, după ce un credit devine toxic, că evaluarea n-a fost bună. Și să spună „Hey, nu-i OK, boss“. Iar răspunsul vine imediat - „OK“. Un alt articol introdus în directiva 17/2012 cere ca „în situația în care clientul solicită, după încheierea contractului de credit, majorarea valorii totale a creditului acordat inițial, bancherii să actualizeze informațiile şi să reevalueze capacitatea de rambursare“. Ar fi frumos să facă asta și atunci când majorează abuziv dobânzile, nu-i așa?