Poliţiştii de frontieră constănţeni au descoperit, în ultimele 48 de ore, trei autoturisme furate date în urmărire internaţională. Prima maşină, cu numere de Italia, a fost descoperită în trafic, în noaptea de marţi spre miercuri, în staţiunea Mamaia. În urma verificărilor efectuate în bazele de date a rezultat că autoturismul, marca BMW, model 320D, este furat din Italia, fiind introdus în baza de date a Interpol din 29 septembrie 2009. Autoturismul, în valoare de 30.000 euro, a fost dus la sediul IJPF Constanţa. Cel aflat la volan, Mugurel Nicolae Văduva, de 22 ani, cu domiciliul în Braşov, s-a ales cu dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de complicitate la furt. A doua maşină furată a fost descoperită câteva ore mai târziu, la Punctul de Trecere a Frontierei Negru Vodă. Poliţiştii spun că, pe sensul de ieşire din ţară, s-a prezentat un cetăţean român, Ionuţ Valentin Iordache, de 21 ani, domiciliat în judeţul Buzău, care transporta pe o platformă un autoturism marca BMW, model 318 I. În urma verificărilor efectuate a rezultat că maşina a fost furată din Italia pe 20 iulie 2009. BMW-ul în valoare de 6.500 euro a fost ridicat de poliţiştii de frontieră, iar şoferul este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la furt. Ultimul autoturism furat a fost găsit ieri dimineaţă, în jurul orei 06.00, în staţiunea Mamaia. Echipele IJPF Constanţa au identificat în trafic un autoturism înmatriculat în Italia. În urma verificărilor efectuate a rezultat că autoturismul marca Citroen, model C3, este furat din Italia, fiind introdus în baza de date a Interpol pe 17 februarie 2009. Maşina, în valoare de 8.000 de euro, a fost confiscată, iar şoferul, Valentin Leonte, de 36 ani, din Galaţi, s-a ales cu dosar penal pentru complicitate la furt. Reprezentanţii IJPF Constanţa spun că, de la începutul anului şi până în prezent, au fost descoperite 41 de autoturisme furate date în urmărire internaţională prin Interpol.