A furat o mașină pentru a se plimba, iar apoi i-a dat foc ca să-și ascundă urmele. Planul său s-a dovedit, însă, falimentar, deoarece a ajuns după gratii și, ieri, a fost condamnat. Este vorba despre George Lupu, din Constanța, pe care Judecătoria Constanța l-a găsit vinovat de comiterea infracțiunilor de furt calificat, distrugere şi conducere pe drumurile publice a unui autoturism fără a poseda permis. El a primit o pedeapsă de doi ani cu executare, la care magistrații i-au adăugat un rest de 420 de zile pe care acesta îl mai avea de executat dintr-o condamnare mai veche. În plus, el trebuie să-i plătească proprietarului autoturismului distrus daune materiale de 2.500 de lei. Sentința nu este definitivă.
COMPLICELE - FUGIT DIN ȚARĂ Potrivit anchetatorilor, pe 29 iulie 2014, în jurul orei 18.00, Lupu a mers împreună cu amicul său, Cristian Alexe, pe plaja "Acapulco", din stațiunea Eforie Nord, de unde cei doi au furat un telefon mobil şi cheile unui autoturism marca Volkswagen Golf. Investigatorii susțin că hoții nu au acționat la întâmplare, și asta pentru că cei doi au reușit, în doar câteva minute, să găsească mașina care era parcată la câteva străzi distanță de plajă. Deși nu avea permis de conducere, George Lupu s-a urcat la volan, Alexe s-a așezat pe scaunul din dreapta și cei doi au demarat în trombă, la o plimbare. Cei doi au hoinărit apoi prin stațiune până când au rămas fără benzină. În acel moment, suspecții au decis să abandoneze autoturismul și, ca să își ascundă urmele, i-au dat foc. După ce au coborât din mașină, ei au incendiat scaunele din față și au fugit. Vâlvătaia a fost văzută de un bărbat, care a sunat la 112 și a cerut ajutor. În scurt timp, focul a fost stins, iar proprietarul autoturismului a fost anunțat despre cele întâmplate. El și-a evaluat prejudiciul la aproape 3.500 de lei. Polițiștii au pornit cercetările și două luni mai târziu, în septembrie 2014, au reușit să-l prindă pe George Lupu. Complicele său, Cristian Alexe, a fugit din țară în momentul în care a aflat că este căutat de oamenii legii și nu a fost încă depistat. Pe 22 septembrie anul trecut, Lupu a fost arestat preventiv și, ulterior, trimis în judecată.