Un constănţean acuzat că a sechestrat şi a tâlhărit un tânăr a fost condamnat, ieri, de Curtea de Apel Constanța la trei ani, două luni și 20 de zile cu executare. Sentința prin care Eduard Ionuț Cristea a fost trimis după gratii este definitivă. El urmează să fie încarcerat în penitenciar. La închisoare se află și complicele lui Cristea, Cosmin Vinu, care și-a primit, luna trecută, pedeapsa definitivă de trei ani de detenție. Cei doi au fost judecaţi separat, deoarece Vinu s-a sustras de la urmărirea penală şi a fost prins după o lună de căutări, în vreme ce Cristea a ajuns după gratii a doua zi de la comiterea faptei. Conform procurorilor, pe 28 decembrie 2013, poliţiştii constănţeni au primit un apel la 112 de la un tânăr de 22 de ani, din Constanţa, care a reclamat că a fost răpit şi tâlhărit de doi indivizi. Victima, Claudiu-Petrică Vasile, le-a spus oamenilor legii că se afla pe strada Narciselor, din Constanţa, în momentul în care cei doi agresori au coborât dintr-un autoturism marca Volkswagen şi l-au luat pe sus, obligându-l să urce în maşină. Procurorii spun că, pe drum, Cristea şi Vinu l-au bătut pe Vasile, i-au luat telefonul mobil şi cei 28 de lei pe care-i avea în buzunar, apoi l-au abandonat pe un teren viran aflat între localităţile Cumpăna şi Constanţa. Ulterior, victima a reuşit să anunţe incidentul prin 112 şi, deoarece îl cunoştea pe Cristea, prinderea acestuia a fost doar o chestiune de timp. Cristea le-a spus poliţiştilor că Vasile avea o datorie la el pe care refuza să i-o restituie. El a fost arestat pentru lipsire de libertate şi tâlhărie calificată. Anchetatorii l-au căutat şi pe cel de-a doilea atacator, dar nu l-au găsit. Cosmin Vinu a fost prins abia pe 23 ianuarie.