La pușcărie pentru regizarea unei tâlhării

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

La pușcărie pentru regizarea unei tâlhării

Eveniment 17 Noiembrie 2014 / 00:00 662 accesări

Au regizat o tâlhărie, în urma căreia sperau să obțină un laptop, însă planul lor a fost dat peste cap de polițiști. Așa că, în loc de profitul la care sperau, s-au ales cu... ani de pușcărie. Este cazul a trei tineri din localitatea constănțeană Cumpăna, care au fost condamnați, la sfârșitul săptămânii trecute, la pedepse cu executare. Inițial, Ştefan Virgil Drăguţ, de 26 de ani, Emiran Mustan, de 24 de ani, și Bulent Iacub, de 20 de ani, au primit de la Judecătoria Constanța câte trei ani cu suspendare, dar Curtea de Apel Constanța a decis ca inculpații să stea după gratii. Ei au fost condamnați la câte trei ani de detenție și obligați să-i plătească victimei, Sorin Bob, de 25 de ani, daune morale de 25.000 de lei și 400 de euro - daune materiale. Sentința este definitivă. Conform procurorilor, „filmul” pus la cale de tinerii din Cumpăna s-a derulat în noaptea de 2 spre 3 ianuarie 2014. În jurul orei 0.40, polițiștii au intrat în alertă după ce Ștefan Virgil Drăguț și Sorin Bob au sunat la 112 și au reclamat că au fost tâlhăriți. Oamenii legii au pornit cercetările și, la scurt timp, au reușit să afle împrejurările în care incidentul a avut loc.

ÎNAPOI DUPĂ GRATII Potrivit polițiștilor, tinerii mergeau pe strada Liliacului, din Cumpăna, în momentul în care au fost acostaţi de două persoane ce aveau feţele acoperite cu cagule. Cei doi au fost loviţi, iar lui Sorin Bob i-a fost furat un laptop pe care îl avea într-un rucsac. Amicul său, Ștefan Virgil Drăguț, a susținut că indivizii i-au luat din buzunare suma de 300 de lei şi un telefon mobil, prejudiciul total fiind estimat la 2.600 de lei. Nu le-a trebuit mult oamenilor legii ca să afle că tâlharii sunt Emiran Mustan şi Bulent Iacub și că cel care organizase lovitura a fost chiar Ştefan Virgil Drăguţ. Adică tânărul care pozase în victimă pentru a-i induce în eroare pe anchetatori. Cei trei inculpați au fost arestați preventiv pentru tâlhărie, dar au stat închiși doar până pe 30 ianuarie, când au fost puși în libertate. Acum, însă, ei se vor întoarce la pușcărie pentru următorii trei ani.

Taguri articol


12