La puşcărie pentru un act de răzbunare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

La puşcărie pentru un act de răzbunare

Eveniment 07 Martie 2014 / 00:00 921 accesări

Petru Leuco, de 51 de ani, din Năvodari, a fost condamnat, ieri, de Curtea de Apel Constanţa la trei ani şi opt luni de închisoare cu executare pentru tentativă de omor calificat. Sentinţa este definitivă. Conform procurorilor, bărbatul a vrut să se răzbune pe fosta sa concubină, dar a ajuns să atenteze la viaţa ginerelui acesteia. Incidentul a avut loc pe 22 august 2013, în Năvodari. Potrivit anchetatorilor, Leuco a mers la spălătoria auto unde lucra fosta lui iubită, Marieta Mavroian, pentru a o convinge să se întoarcă la el. Enervat că femeia nu-i acceptă propunerea, Leuco s-a repezit la ea şi a început să ţipe. Ştiind că Leuco este un om violent, Marieta Mavroian s-a speriat şi a strigat după ajutor. Ginerele ei, Ştefan Valentin Popa, de 29 de ani, a încercat să-l potolească pe bărbatul recalcitrant. În acel moment, Leuco l-a lovit pe Popa în cap cu o sticlă pe care a scos-o din buzunar, iar apoi, cu ciobul care i-a rămas în mână, l-a tăiat în zona gâtului. După ce şi-a văzut victima la pământ, agresorul a fugit. Popa a fost transportat la spital, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale, medicii reuşind să-i salveze viaţa. După câteva ore de căutări, oamenii legii au reuşit să-l reţină pe fugar în localitatea Cernavodă, în apropierea casei în care locuieşte una dintre fiicele lui. Marieta Mavroian le-a spus anchetatorilor că s-a despărţit de Leuco pentru că se săturase de bătăi şi de scandaluri. A doua zi, Petru Leuco a fost arestat preventiv pentru tentativă de omor calificat.



12