La revedere, Larry King!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

La revedere, Larry King!

Monden 18 Decembrie 2010 / 00:00 550 accesări

Larry King, prezentatorul-vedetă al canalului american de televiziune CNN, a pus capăt joi seară, după 25 de ani, programului său Larry King Live. Din studiourile CNN din Los Angeles, prezentatorul cu legendarele-i bretele, în vârstă de 77 de a ani, a fost omagiat de prezentatori şi animatori ai televiziunii americane, de numeroase alte personalităţi, inclusiv liderul de la Casa Albă, Barack Obama, şi de fostul preşedinte Bill Clinton.

Potrivit biografiei sale oficiale, Larry King a realizat pe parcursul carierei sale peste 40.000 de interviuri. “Larry King, timp de 25 de ani aţi orchestrat conversaţii între personalităţi ale zilei, celebrităţi şi poporul american. Spuneţi că n-aţi făcut decât să puneţi întrebări, dar, pentru generaţii de americani, răspunsurile la aceste întrebări au surprins, au informat şi ne-au deschis ochii asupra lumii exterioare\'”, a declarat guvernatorul Californiei, Arnold Schwarzenegger. Prezentatorul a primit şi un mesaj înregistrat în care este omagiat de către Barak Obama. Preşedintele american l-a salutat pe Larry King ca pe “unul dintre giganţii televiziunii, cu o carieră incredibilă”

Născut Larry Zeiger în cartierul new-yorkez Brooklyn, cel ce avea să fie supranumit Larry The King, după cum i-a spus preşedintele venezuelean Hugo Chavez, a devenit cu timpul una dintre celebrele figuri din peisajul audiovizual american. De la prima sa emisiune la CNN în anul 1985, Larry King i-a primit îndeosebi pe toţi preşedinţii americani de la Gerald Ford (1974-1977) la Barack Obama, dar şi pe Hugh Hefner, fondatorul revistei “Playboy”, pe boxerul Mike Tyson sau pe liderul palestinian Yasser Arafat.



12