La terminalul de containere Agigea urmează greva generală

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

La terminalul de containere Agigea urmează greva generală

Eveniment 08 Iulie 2008 / 00:00 1070 accesări

Nemulţumiţi că negocierile purtate în ultimele luni de sindicate cu administraţia societăţii s-au încheiat fără vreun rezultat, salariaţii Companiei „Constanţa South Container Terminal” (CSCT) au declanşat greva de avertisment. Cum protestul salariaţilor a fost stabilit încă de săptămîna trecută ca o reacţie la refuzul concernului arab DP World, cel care administrează societatea din Agigea, de a majora salariile, pentru ieri dimineaţă, începînd cu orele 7.00, cei aproape 200 de angajaţi din tura de dimineaţă au blocat porţile unităţii. În locul obişnuitei agitaţii de început de săptămînă, activitatea terminalulului de containere a fost paralizată pînă la ora 9.00. Conduşi de liderii cele două organizaţii ale salariaţilor - Sindicatul Lucrătorilor Portuari „Terminal Sud” (PTS) şi Sindicatul „Uniport”, oamenii s-au adunat în faţa societăţii şi au scandat lozinci la adresa administraţiei, cerîndu-şi astfel drepturile salariale. „Vrem ca administraţia să respecte angajaţii şi să le acorde majorările salariale cuvenite. Solicităm atît majorarea salariului cu 700 de lei pentru fiecare angajat, dar şi acordarea sporului de vechime, prime majorate cu 30% şi un spor la zilele de concediu. Pe de altă parte, vrem şi program fix de lucru pentru că este tot mai greu să continuăm în aceste condiţii”, a declarat liderul Sindicatului PTS, Nicolae Diaconu. Potrivit preşedintelui Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Portuare Constanţa (FNSP), Petre Costel, greva de avertisment este doar primul pas în rezolvarea stării conflictuale de la CSCT, mai ales că administraţia societăţii a refuzat în permanenţă semnarea Contractului Colectiv de Muncă. „Conducerea societăţii nu a luat niciodată în calcul varianta îmbunătăţirii nivelului de trai al salariaţilor. Sînt salariaţi care muncesc în condiţii dificile pe 1.100 de lei, în vreme ce alţii cîştigă pe şantiere navale din Occident cîte 3.000 de euro. Vom aştepta perioada legală de cinci zile, timp în care administraţia poate veni cu o altă ofertă mult mai bună, însă dacă nici după această perioadă nu vom ajunge la un consens, declanşăm greva generală” a declarat Costel.



12