La trântă cu băncile

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

La trântă cu băncile

Economie 10 Decembrie 2010 / 00:00 439 accesări

Grupul clienţilor nemulţumiţi ai Băncii Române de Dezvoltare (BRD - Societe Generale) a iniţiat o petiţie prin care solicită încetarea abuzurilor băncii în relaţia cu clienţii săi. Imediat după postarea ei pe internet, iniţiativei clienţilor BRD i s-au alăturat rapid şi clienţi ai celorlalte bănci, luând decizia să formeze un grup comun în lupta cu băncile. Acesta solicită sprijinul autorităţilor din cadrul Uniunii Europene, urmând ca, în cazul în care nu vor obţine soluţionarea acestui conflict în România, să facă toate demersurile necesare la Bruxelles. În principal, petiţia iniţiată de aceştia solicită eliminarea comisionului de risc camuflat în comision de administrare, precum şi a tuturor clauzelor abuzive prevăzute în contractele clienţilor şi care contravin prevederilor legislative existente în domeniu, inclusiv OUG nr. 50/2010. După strângerea semnăturilor (etapă care se află în stadiu final), petiţia va fi trimisă către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, Banca Naţională a României şi BRD. „Considerăm inacceptabil ca, într-o ţară europeană a anului 2010, milioanele de clienţi ai băncilor comerciale să fie permanent şantajaţi cu pretinsele consecinţe pe care respectarea drepturilor lor le-ar avea asupra marjelor nejustificate de profit ale băncilor comerciale, iar respectarea drepturilor clenţilor să fie amânată la infinit”, se arată într-un comunicat de presă al clienţilor nemulţumiţi.

Taguri articol


12