La un control de rutină i-a fost depistată o tumoră ovariană!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Cât de importante sunt controalele medicale anuale…

La un control de rutină i-a fost depistată o tumoră ovariană!

Sănătate 24 August 2013 / 00:00 1928 accesări

Maria Mocanu, de 65 de ani, din Constanţa, a lucrat 28 de ani în Clinica de Obstetrică-Ginecologie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) „Sf. Apostol Andrei“ Constanţa, ca infirmieră. A profesat de plăcere şi îşi aduce aminte că a văzut multe în cei aproape 30 de ani de muncă. Atunci când avea timp, asculta pacientele aflate pe patul de spital, multe dintre ele regretând că au stat prea mult timp nepăsătoare, fără să meargă, din când în când, la un control medical. Le asculta şi încerca să le aline durerea cu vorbe bune, dar nu s-a gândit niciodată că ar putea avea aceleaşi regrete. A recunoscut că ani buni nu a mers la medic, aşa cum ar fi trebuit, pentru controalele periodice recomandate tot mai des: fie era prea ocupată cu nepoţii, fie nu a avut bani. În iunie, femeia a aflat că una dintre clinicile din oraş oferă consultaţii gratuite, aşa că, împreună cu soţul şi câţiva vecini, s-a decis să meargă la medic. „N-aveam nimic. Mă mai durea din când în când burta, dar cu toţii avem asemenea dureri. Nu m-am gândit că pot avea ceva”, a spus ea. N-a fost aşa. Un examen ecografic a arătat că femeia avea, pe ovarul drept, o tumoră ovariană de aproximativ 10 cm, iar indicaţia medicului a fost continuarea investigaţiilor la SCJU. „M-am speriat şi m-am gândit să nu cumva să am cancer”, recunoaşte femeia, aşa că nu a mai ezitat şi s-a dus la medic. În urma noilor examinări medicale, a primit indicaţia intervenţiei chirurgicale. A stat cu inima strânsă că medicii nu o vor primi la operaţie întrucât nu are bani. „Nu mi-a cerut nimeni nimic. Am fost operată de profesorul Tica şi îi mulţumesc”, a spus femeia. Ea a beneficiat de o intervenţie modernă, devenită deja rutină în clinicile din străinătate. Nici medicii constănţeni nu mai sunt străini de noua tehnică. Mai exact, femeia a fost operată laparoscopic (fără bisturiu). „I-am făcut anexectomie bilaterală (extirparea trompei uterine şi a ovarului de pe aceeaşi parte) laparoscopic. Intervenţia nu a ridicat probleme. Ea s-a desfăşurat pe parcursul a aproximativ 40 de minute”, a declarat şeful Clinicii de Obstetrică-Ginecologie a SCJU, prof. univ. dr. Vlad Tica.

INEDITUL ÎN CAZUL PREZENTAT A CONSTAT ÎN FAPTUL CĂ TUMORA DE DIMENSIUNI MARI, LA O PACIENTĂ AFLATĂ LA MENOPAUZĂ, A FOST BENIGNĂ, ADICĂ NECANCEROASĂ, A EXPLICAT PROFESORUL.

Totodată, prof. univ. dr. Tica a subliniat că, de regulă, asemenea tumori sunt de natură malignă (cancer). „Exista riscul să continuăm operaţia prin metoda clasică, laparotomie, însă nu a fost nevoie”, a declarat profesorul. Faptul că pacientei i-a fost extirpată tumora prin metoda modernă a dus la recuperarea rapidă a sa. „Nici nu mă gândeam că o să scap atât de repede. Am putut să mă ridic din pat imediat şi nici nu am dureri”, a spus, mulţumită, femeia. Ea sfătuieşte femeile să meargă la medic măcar o dată pe an şi să nu-şi neglijeze sănătatea, pentru că pot ajunge în situaţia sa. „Niciodată nu m-am gândit că la 65 de ani o să ajung pe masa de operaţie”, regretă ea.

300 DE LAPAROSCOPII / AVANTAJE Cum avantajele laparoscopiei sunt numeroase, metoda este tot mai des folosită şi de către medicii constănţeni. Numai la Clinica de Obstetrică-Ginecologie a SCJU medicii au efectuat 300 de asemenea intervenţii moderne în ultimii trei ani, potrivit medicului-şef. Dacă intervenţia femeii de 65 de ani s-ar fi făcut prin metoda clasică, ea ar fi putut să stea pe patul de spital până la şapte zile. Şi asta nu e tot. „Pacienta se poate reintegra în viaţa socială mult mai rapid, durerea post-operatorie este mult mai mică, tratamentele medicamentoase care se impun după operaţie sunt şi ele în număr mai mic, esteticul este, de asemenea, şi el un mare avantaj”, a explicat şeful Clinicii. Totodată, avantaje sunt şi pentru spital, cheltuielile fiind cu mult mai mici, în contextul scurtării semnificative a duratei de spitalizare. Avantaje sunt şi pentru medicii care efectuează asemenea operaţii, susţine şeful Clinicii. „În primul rând, vizibilitatea în timpul intervenţiei este cu mult mai bună, se poate duce cu optica exact unde se vrea, se vede în orice poziţie, în zone greu accesibile, în mod normal, la laparotomie. Un alt avantaj este constituit de câmpul care este foarte bine luminat, mişcările sunt foarte fine, precise, fapt care nu se poate spune şi despre metoda clasică”, a declarat profesorul. Nu trebuie uitată nici partea educaţională, SCJU fiind un spital universitar. Toate intervenţiile pot fi înregistrate şi prezentate medicilor rezidenţi şi studenţilor.



12