PRINŞI ÎN FLAGRANT. Cinci tineri, cu vîrste cuprinse între 15 şi 21 de ani, riscă ani grei de închisoare după ce, luni noaptea, au blocat circulaţia feroviară, au furat mai multe capace de calalizare şi au incendiat o maşină. În zorii zilei de ieri, poliţiştii din Murfatlar au fost sunaţi de un bărbat din localitate care reclama faptul că persoane necunoscute au incendiat un autoturism, parcat în curtea unui imobil situat pe strada Nichita Stănescu. Oamenii legii au trimis în zonă un echipaj. „Poliţiştii, ajutaţi de un martor, au reuşit să îi prindă pe piromani după doar câteva zeci de metri. Aceştia fugiseră la bordul unei maşini. În timp ce cei cinci pasageri erau legitimaţi, din curtea de unde tinerii au fugit s-a auzit o bufnitură iar un autoturism Volskwagen Golf a fost cuprins de flăcări. Până să vină pompierii, proprietarul maşinii, Biler Maulti, ajutat de câţiva vecini a reuşit să stingă flăcările.”, a declarat comisarul Ovidiu Grosu, şeful Poliţiei Murfatlar. Dumitru Stoica, martorul care a sunat la poliţie, spune că nu este pentru prima dată când grupul de tineri dă tîrcoale caselor din zonă, cu intenţia de a fura benzină din rezervoarele maşinilor. „Mă întorceam de la bar şi am văzut cum din curtea vecinului au ieşit două persoane care au fugit cu o maşina parcată în apropiere. M-am luat după ei şi i-am prins din urmă. Între timp a venit şi poliţia. Şoferul sărise deja pe bancheta din spate şi a zis că nu a fost el la volan. În urmă cu două săptămâni, tot ei ne-au furat capacul de la colţul străzii şi au încercat să intre şi în maşina mea dar a pornit alarma“, susţine Dumitru Stoica. Oamenii legii spun că în portbagajul maşinii suspecţilor, o Dacie, înmatriculată CT 01 VVU, a fost găsit un capac de canalizare pe care tinerii îl furaseră din faţa locuinţei unde au dat foc maşinii dar şi două recipiente din material plastic, unul cu capacitate de cinci litri şi altul de 10 litri, ambele goale dar care miroseau a benzină. Oamenii legii spun că cei cinci reţinuţi sunt Paul V., de 16 ani, Cristian Cherim, de 21 ani, Costin C. de 17 ani, Beinur Asan, de 18 ani, toţi din localitatea constănţeană Poarta Albă, şi Alexandra A. de 15 ani, din oraşul Hîrlău, judeţul Iaşi. Adolescenta, ai cărei părinţi lucrează în străinătate, a fugit de acasă în urmă cu cîteva săptămâni şi i-a cunoscut pe ceilalţi patru tineri în gara Constanţa.
ATAC LA SIGURANŢA FEROVIARĂ. În timpul anchetei, poliţiştii au aflat că, în aceeaşi noapte, cei cinci au furat şi cinci perechi de eclise (n.r. elemente de îmbinare a şinelor de cale ferată) din apropierea haltei Dorobanţu. “Pentru că ne-au spus că au fost demontate de la calea ferată în funcţiune i-am anunţat pe reprezentanţii Regionalei CFR Marfă ca să oprească trenurile. În urma acestui incident au fost întârziate două garnituri de marfă, 59103 şi 80412, ultima fiind formată din cisterne încărcate cu produse petroliere. Au pus în pericol siguranta circulaţiei feroviare“, a declarat cms. Grosu. Din cercetări a reieşit că tot ieri noapte, cei cinci hoţi au mai furat şi o roată de rezervă dintr-o maşină din Poarta Alba iar cu o săptămână în urmă un capac de canalizare. Anchetatorii spun că şeful grupării este Beinur Asan. Acesta a spus că au furat bunurile pentru a le vinde şi a-I returna unui prieten banii pe care acesta îi împrumutase pentru a cumpăra benzină. Cei cinci suspecţi au fost reţinuţi urmând a fi prezentaţi magistraţilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa cu propunere de arestare preventivă sub aspectul comiterii infracţiunilor de furt calificat, distrugere şi punerea în pericol a siguranţei feroviare.