La un pas de al doilea mandat în funcţia de procuror-şef al Constanţei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

La un pas de al doilea mandat în funcţia de procuror-şef al Constanţei

Justiție 14 Iunie 2013 / 00:00 540 accesări

Concursul pentru ocuparea funcţiilor de conducere vacante din cadrul instanţelor şi Parchetelor din România, la care au luat parte trei judecători şi trei procurori, a luat sfârşit, rezultatele afişate pe site-ul Institutului Naţional al Magistraturii (INM) fiind neoficiale până la soluţionarea contestaţiilor. Dacă la nivelul instanţelor constănţene situaţia a fost clară, existând câte un singur candidat pe fiecare post scos la concurs, pentru şefia Parchetului Curţii de Apel Constanţa s-au luptat trei procurori. Potrivit rezultatelor obţinute în urma susţinerii proiectului referitor la exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei de conducere şi a testării scrise privind managementul, comunicarea şi resursele umane, Mihaela Cristina Mocanu este noul vicepreşedinte al Tribunalului Constanţa, având media 8,71, Aida-Iolanda Slate va ocupa funcţia de vicepreşedinte al Judecătoriei Medgidia, cu media 8,25, iar Mariana Pelelungă, a obţinut postul de preşedinte al Judecătoriei Hârşova cu media 8,13. De partea cealaltă, procurorul Elena Camelia Grecu, actualul şef al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, a obţinut cea mai mare medie, 9,39, devansând-o cu 29 de sutimi pe actualul prim-procuror adjunct, Adina Florea, care a obţinut media 9,08. Contracandidata lor, Carmen Ecaterina Tănase, a obţinut media 7,80.



12