La un pas de prăpastie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Haosul din Sănătate ia amploare

La un pas de prăpastie

Eveniment 10 Iunie 2011 / 00:00 558 accesări

Infuzia de bani privaţi este singura soluţie care salvează falimentul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), a declarat chiar preşedintele CNAS, Lucian Duţă, la conferinţa „Reforma sănătăţii la analiză”. „Aşa cum arată CNAS, cu deficit important, fără un control al pieţei farma, riscăm, în doi-trei ani, să intrăm în insolvenţă. Infuzia de capital privat ar fi singura soluţie”, a declarat preşedintele CNAS. Duţă a precizat că ar trebui asigurată crearea cadrului legal pentru funcţionarea caselor private de asigurări de sănătate, arătând că CNAS, care în 2007 a avut excedent bugetar, în 2009 ajunsese la un deficit structurat de 700 de milioane de euro, adică de 15 la sută, fără perspective de a-l putea scădea. În ceea ce priveşte elaborarea pachetului minim de servicii, preşedintele CNAS a declarat că nu are suficienţi specialişti care să elaboreze pachetul de bază, dar a susţinut că încearcă în următoarele şase luni să finalizeze şi să propună o schiţă care să intre în dezbatere publică. Informatizarea sistemului de sănătate şi elaborarea pachetului minim de servicii constituie principalii piloni pe care se va sprijini reforma în sănătate, a mai spus preşedintele CNAS.

FĂRĂ REFORMĂ!? În vreme ce ministrul Sănătăţii, Attila Cseke, susţine de ceva timp reforma Sănătăţii, colegul său, preşedintele Casei de Sănătate, Lucian Duţă, spune că reforma ar trebui să însemne un echilibru între stat şi beneficiarii sistemului, lucru nerealizat, ceea ce înseamnă că ori nu a început, ori a eşuat.

“Acest lucru nu s-a făcut, nemulţumirile pacienţilor au crescut, nemulţumirile medicilor au crescut şi avem plecări din ţară a mii de medici, de unde rezultă că reforma ori nu a început, ori a eşuat. Echilibrul de care spuneam nu a fost atins niciodată. Domeniul sănătăţii este un domeniu în care schimbările miniştrilor s-au făcut mai repede decât opririle trenurilor în gară”, a apreciat Lucian Duţă, care a adăugat că “o reformare a sistemului sanitar nu a fost făcută niciodată. “Nici în acest moment nu există o strategie de reformă”, a mai spus preşedintele CNAS.



12