23 Noiembrie 2024, 14:49
Rafalele de vânt puternic pot răsturna mașinile de pe carosabil, în zonele de câmp, dacă șoferii nu adaptează viteza la condițiile meteo, informează polițiștii. Chiar în această dimineață, un conducător auto care circula pe autostrada A2 București — Constanța, la kilometrul 65, pe sensul de mers către Constanța, din cauza neadaptării vitezei la condițiile meteo-rutiere, a pierdut controlul direcției după ce mașina i-a derapat și a ajuns cu partea din spate a autovehiculului în șanț. Traficul rutier în zonă nu a fost afectat, însă Poliția Rutieră cere șoferilor să fie cât se poate de prudenți.