La volan cu o alcoolemie de 0,82 mg/l pe Drager

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

La volan cu o alcoolemie de 0,82 mg/l pe Drager

Eveniment 15 Aprilie 2010 / 00:00 1009 accesări

Un bărbat în vârstă de 44 de ani, din Constanţa, a ajuns la spital în noaptea de marţi spre miercuri după ce maşina pe care o conducea a fost implicată într-un accident rutier petrecut în jurul orei 01.10, la intrarea în staţiunea Mamaia. Poliţiştii de la Rutieră spun că Ionuţ Gimpirea, aflat la volanul unui autoturism marca Volkswagen, înmatriculat CT 82 PLH, se deplasa pe bulevardul Mamaia, dinspre zona Delfinariu către oraşul Năvodari. La intrarea în staţiunea Mamaia, în apropierea Centrului de Distracţii “Europa”, şoferul a pierdut controlul direcţiei, iar maşina a ajuns pe scuarul ce desparte cele două sensuri de mers, izbind în plin un panou publicitar, pe care l-a distrus. În urma coliziunii, Ionuţ Gimpirea a suferit răni uşoare. La testarea şoferului cu aparatul Drager, oamenii legii au constatat că acesta avea o alcoolemie de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat. În plus, în urma verificărilor efectuate, poliţiştii au descoperit că Ionuţ Gimpirea are permisul de conducere suspendat. Pentru isprava lui, bărbatul s-a ales cu dosar penal. Oamenii legii continuă cercetările pentru a elucida împrejurările exacte în care a avut loc accidentul rutier.



12