Lactatele şi pîinea se vor scumpi din nou

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Lactatele şi pîinea se vor scumpi din nou

Social 27 Septembrie 2007 / 00:00 579 accesări

Scumpirile de toamnă au afectat toate sectoarele economice. Astfel, fie că este vorba despre alimente sau produse electrocasnice, totul a trecut prin procesul imposibil de ignorat al scumpirilor. Aşa cum se preconiza încă din vară, din cauza cantităţilor reduse de grîu, preţul pîinii a crescut. Preşedintele Patronatului din Industria de Morărit şi Panificaţie - Rompan, Aurel Popescu, declara, în vară, că nu poate estima exact procentul de creştere, deoarece acesta depinde de fiecare procesator în parte şi de influenţele pe care le va avea în costurile de producţie. Şi, cum producţia de grîu din acest an este jumătate faţă de cea din anul trecut, preţul pîinii se află într-un continuu crescendo. Acum o lună, preţul unei pîini de 300 de grame, care era de 0,65 - 0,70 lei, a crescut cu cel puţin 1.000 de bani, iar producătorii nu se opresc aici, menţionînd că preţul va mai creşte cu cel puţin 10%. Producătorii susţin că scumpirea va avea loc pînă la sfîrşitul acestui an şi că este cauzată de seceta extremă din această vară. Oricare ar fi motivele, singurul lucru important rămîne acela că, pentru o pîine care acum costă 7.000 de lei vechi, vom scoate din buzunar, în cazul cel mai fericit, 8.000 de lei. După ultimele statistici, un român consumă anual între 115 - 120 kg pîine. Producătorii de carne, ulei şi lapte anunţă şi ei scumpiri la produsele de bază şi, implicit şi la celelalte, Patronatul Laptelui confirmînd oficial procentul de 5% pe care-l va adăuga la produse începînd cu 15 octombrie.



Ştiri recomandate

12