Două persoane s-au ales cu dosare penale pentru furt calificat după ce au fost prinse în timp ce transportau bunurile pe care doar ce le furaseră. Lucrătorii Secţiei 2 Poliţie Constanţa au fost anunţaţi prin Serviciul de Urgenţă 112, vineri seara, în jurul orei 20.30 şi i-au surprins, pe malul lacului ...
ÎN FLAGRANT. Agenţii de pază, în colaborare cu un echipaj al Poliţiei de Frontieră, au prins, sâmbătă seară, în jurul orelor 20.00, trei bărbaţi care braconau pe lacul Siutghiol, din staţiunea Mamaia. Cei trei indivizi au fost reţinuţi la câteva sute de metri de mal, în dreptul hotelului ...
Agenţii de pază şi poliţiştii de frontieră constănţeni au reuşit să prindă, aseară, în jurul orelor 20.00, doi bărbaţi suspectaţi că braconau cu plase monofilament pe lacul Siutghiol, din staţiunea Mamaia. Cei doi indivizi au fost depistaţi la câteva sute de metri de mal, în dreptul hotelului ...
Anul 2010 vine cu o reducere a investiţiilor pentru autoritatea locală constănţeană. Bugetul restrictiv din acest an nu mai permite municipalităţii să investească în obiective precum “Orăşelul Lacustru” sau “Teleschiul”, ce urmau să fie puse în practică pe lacul Siutghiol. O ...
În contextul multiplelor probleme pe care le-a întâmpinat România în ceea ce priveşte alinierea la normele europene, în special în zona respectării şi conceptualizării directivelor legate de mediu (până acum, ţara noastră s-a confruntat cu patru proceduri de infringement pentru diverse încălcări ale ...
Ultima şedinţă din 2009 a Consiliului Local Municipal (CLM) a avut loc, ieri, în staţiunea Mamaia. Ordinea de zi a cuprins 14 proiecte la care s-au adăugat încă două, pe ordinea suplimentară. Printre hotărârile adoptate în cadrul CLM s-au numărat rectificarea bugetului local pe anul 2009, rectificarea ...
Consilierii locali constănţeni se întrunesc astăzi într-o nouă şedinţă ordinară, ultima din 2009. Ordinea de zi cuprinde 14 proiecte de hotărâre care se referă la rectificarea bugetului local pe anul 2009, rectificareabugetului RATC pe anul 2009 sau aprobarea planului de ocupare a funcţiilor publice din ...
AUTORITĂŢI LOCALE. Criza financiară care a lovit şi România a redus consistent numărul investiţiilor. În loc să sprijine investitorii prin acordarea de facilităţi, statul român nu a făcut altceva decât să îngreuneze activitatea firmelor indiferent de domeniu. Autorităţile locale au înţeles că ...
Reprezentantul Asociaţiei pentru Protecţia Animalelor (APA) Constanţa, Zeadin Murat, a avut, ieri, o misiune mai puţin obişnuită în staţiunea Mamaia, unde a intervenit pentru a salva o vidră. Prezenţa acesteia a fost sesizată de vânzătoarea unui magazin alimentar situat în apropierea hotelului Modern ...
Ministerul Turismului a semnat, săptămîna trecută, un parteneriat cu grupul TUI, conform căruia turoperatorul german va reveni pe piaţa românească începînd cu anul viitor. În toamna acestui an, ministerul va edita în colaborare cu TUI un catalog în care va fi inclusă şi România. „În luna ...
În staţiunea Mamaia va avea loc duminică, începînd cu ora 10.30, o interesantă întrecere de triatlon, “Triathlon Challenge Mamaia 2009”, prima competiţie de acest gen din România organizată la standarde europene. Această competiţie este deschisă tuturor iubitorilor de sport care doresc să-şi ...
RC Cleopatra a încheiat sezonul cu o înfrîngere Promovată anul trecut în permieră pe prima scenă a rugbyului românesc, RC Cleopatra a încheiat pe poziţia a 10-a primul sezon din istoria clubului în Divizia Naţională. Elevii lui Cristian Brănescu au pierdut întîlnirea susţinută sîmbătă, în ...
Succesul înregistrat de Class One Romanian Grand Prix 2009, care a adus spectacol pe apă şi numeroşi spectatori pe malurile Lacului Siutghiol din staţiunea Mamaia, l-a impresionat pe Saeed Hareb, preşedintele World Professional Powerboating Association (WPPA), forul care patronează Class One World Powerboat ...
După ce au încîntat constănţenii şi turiştii aflaţi în staţiunea Mamaia prin evoluţiile lor la bordul ambarcaţiunilor care au atins peste 250 de kilometri pe oră pe Lacul Siutghiol, piloţii de la Class One Romanian Grand Prix 2009 au participat, alături de membrii echipelor tehnice şi de organizatori ...
Campioana mondială en titre, Fazza 3, a făcut legea în cea de-a treia rundă a UIM WPPA Class 1 World Powerboat Championship - Romanian Grand Prix. Fazza a cîştigat Edox Pole Position, precum şi cele două curse organizate pe Lacul Siutghiol şi a preluat cu autoritate conducerea în clasamentul general. Arif ...
Ediţia din acest an a Class One Romanian Grand Prix a adus la Mamaia, pentru al treilea an consecutiv, atmosfera incendiară a competiţiilor nautice de înalt nivel. În plus, sîmbătă am asistat şi la o spectaculoasă răsturnare a ambarcaţiunii Maritimo 12, care, la jumătatea cursei, s-a întors “cu ...