Lacuri constănţene, licitate pentru închiriere

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Lacuri constănţene, licitate pentru închiriere

Justiție 07 Septembrie 2010 / 00:00 814 accesări

Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral(ABADL) scoate la licitaţie pentru închiriere luciul de apă al unor lacuri din Constanţa, precum şi suprafeţe din Dunăre sau din Marea Neagră. “Câştigătorii vor putea construi acolo turbine eoliene, culturi de alge sau scoici, ori vor putea desfăşura activităţi de agrement nautic. La licitaţia care va fi organizată pentru închirierea cuvetelor lacurilor, a unor suprafeţe din Dunăre sau Marea Neagră, poate participa orice persoană fizică sau juridică de drept privat, română sau străină care cumpără caietul de sarcini, depune o ofertă şi constituie garanţia de participare”, a declarat responsabilul de comunicare al ABADL, Cătălin Anton. Printre lacurile care sunt scoase la licitaţie se numără lacul Techirghiol, lacul Tăbăcărie din Constanţa, balta Mangalia. De asemenea, în funcţie de cereri, pot fi închiriate suprafeţe de pe fluviul Dunărea sau de pe Marea Neagră. Cei interesaţi trebuie să se adreseze Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea Litoral, licitaţiile urmând să fie organizate în funcţie de numărul de solicitări. Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral administrează apele din domeniul public al statului şi infrastructura Sistemului Naţional de Gospodărire a Apelor formată din lacuri de acumulare, diguri de apărare împotriva inundaţiilor, canale, derivaţii interbazinale, prize de apă şi alte lucrări specifice, precum şi infrastructura sistemelor naţionale de veghe hidrologică, hidrogeologică şi de monitorizare a calităţii resurselor de apă aflate în patrimoniul sau, în scopul cunoaşterii şi a gestionării unitare pe ansamblul ţării, a resurselor de apă de suprafaţă şi subterane.

Taguri articol


12