Lady Gaga, dată în judecată

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Suspiciuni de deturnare de fonduri

Lady Gaga, dată în judecată

Monden 28 Iunie 2011 / 00:00 524 accesări

Cântăreaţa americană Lady Gaga, pe numele ei real Stefanie Germanota, va trebui să dea socoteală în instanţă pentru brăţările caritabile pe care le-a vândut cu scopul a dona banii pentru victimele dezastrelor naturale din Japonia, fiind acuzată că ar fi păstrat o parte din încasări. Brăţările We Pray For Japan, în traducere Ne rugăm pentru Japonia, au fost vândute cu cinci dolari bucata, la care s-au adăugat 3,99 dolari taxe de expediere şi 60 de cenţi pentru impozite. Avocaţii care au dat-o în judecată pe Lady Gaga susţin că reprezentanţii acesteia au refuzat să divulge câţi bani a reţinut artista din totalul vânzărilor. „Când te foloseşti de celebritate şi de putere, ca vedetă, pentru a lua bani de la oameni sub pretexte false, este greşit”, a afirmat unul dintre avocaţi. Brăţările sunt încă de vânzare pe site-ul cântăreţei. Acuzatorii pretind că Lady Gaga încalcă acum şi legile de protecţie a consumatorilor din SUA. În plus, se pare că unii fani s-au plâns că nu au primit încă brăţările pe care le-au plătit.

Lady Gaga nu poate fi însă acuzată că nu promovează Japonia. Aceasta s-a aflat în Japonia săptămâna trecută pentru a promova turismul în ţara greu încercată de cutremurul şi valurile seismice din 11 martie, criză dublată de problemele înregistrate de centralele nucleare ale ţării. Din 12 martie turismul a înregistrat o scădere de 73% comparativ cu datele din martie 2010.

„SUNT MEREU INSPIRATĂ CÂND VIN ÎN JAPONIA, INSPIRATĂ DE SPIRITUL, PASIUNEA, DRAGOSTEA ŞI BUCURIA MOLIPSITOARE CU CARE TE ÎNTÂMPINĂ TOKYO”, A DECLARAT LADY GAGA, AFLATĂ ÎN VIZITĂ ÎN ŢARA SOARELUI RĂSARE.

Cântăreaţa s-a aflat la Tokyo cu ocazia ceremoniei de premiere MTV, redenumită Video Music Aid Japan, o gală urmărită de 30 de milioane de telespectatori.

Lady Gaga, în vârstă de 25 de ani, este câştigătoare a cinci premii Grammy. Lady Gaga a devenit oficial primul artist din lume ale cărui videoclipuri au depăşit un miliard de vizualizări pe site-ul YouTube, iar revista „Billboard” a desemnat-o Artista Anului pe 2010. Totodată, albumul său „The Fame Monster” este cel mai bine vândut material discografic al anului 2010, cu 5,8 milioane de copii cumpărate la nivel mondial.

Taguri articol


12