Starul pop Lady Gaga l-a vizitat pe fondatorul Wikileaks, Julian Assange, la ambasada Ecuadorului de la Londra, unde aceste este refugiat din luna iunie. Lady Gaga a intrat în ambasada Ecuadorului, luni, la ora 19.00 şi se crede că a luat cina cu Julian Assange. Această vizită survine după ce nouă persoane care au garantat pentru eliberarea condiţionată a acestuia au fost amendate de autorităţile britanice cu 93.500 de lire sterline, pentru încălcarea termenilor acestei eliberări.
Australianul Julian Assange s-a refugiat din data de 19 iunie la ambasada Ecuadorului de la Londra, pentru a evita extrădarea din Marea Britanie către Suedia, unde este inculpat pentru viol şi agresiuni sexuale. Julian Assange se teme că autorităţile de la Stockholm l-ar putea preda celor americane, deranjate de publicarea a mii de telegrame diplomatice confidenţiale pe Wikileaks. Acesta a primit azil diplomatic din partea Ecuadorului, dar nu poate părăsi misiunea diplomatică a acestei ţări, pentru că riscă să fie arestat. Guvernul de la Quito poartă negocieri cu Marea Britanie şi cu Suedia pentru a rezolva această situaţie.