Extravaganta cântăreaţă americană Lady Gaga a dominat gala MTV Europe Music Awards 2010 (EMA), impunându-se, duminică seară, la Madrid, la trei categorii de premii. Desemnată Cea mai bună cântăreaţă a anului, Lady Gaga, în vârstă de 24 de ani, s-a impus, totodată, la categoriile Cea mai bună cântăreaţă pop şi Cel mai bun cântec al anului (”Bad Romance”). Lady Gaga primise deja opt trofee la gala MTV Video Music Awards 2010, organizată în septembrie, la Los Angeles, inclusiv pentru videoclipul piesei ”Bad Romance”. Vedeta a mulţumit publicului madrilen prin intermediul unui mesaj video, înregistrat de la Budapesta, unde a susţinut un concert, duminică. Cântăreaţa americană a devansat-o astfel pe Kathy Perry, în vârstă de 25 de ani, cealaltă mare favorită a galei de la Madrid. Ambele artiste au fost nominalizate la câte cinci categorii, însă Kathy Perry a trebuit să se mulţumească cu trofeul pentru Cel mai bun videoclip al anului (”California Gurls”).
Gala de la Madrid, transmisă în direct în lumea întreagă şi urmărită, potrivit postului MTV, de circa 46 de milioane de fani, a fost prezentată de actriţa americană Eva Longoria, starul serialului ”Neveste disperate”, care a purtat nouă ţinute diferite în cursul serii de duminică. La aceeaşi gală, cântăreaţa Ke$ha, în vârstă de 23 de ani, a fost desemnată Relevaţia anului 2010. Rapper-ul american Eminem, absent de la Madrid, pentru că se afla în Brazilia, pentru o serie de concerte, a fost desemnat Cel mai bun artist hip-hop, iar trupa Bon Jovi a primit trofeul Global Icon, aflat la ediţia inaugurală. La categoria Cel mai bun grup alternativ s-a impus Paramore, devansând trupele Gorillaz, Gossip, Vampire Weekend şi Arcade Fire. Totodată, Thirty Seconds to Mars a primit premiul pentru Cel mai bun artist rock, Justin Bieber a fost recompensat cu premiul pentru Cel mai bun cântăreţ, Linkin Park, pentru Cel mai bun concert, Tokyo Hotel, pentru Cea mai bună performanţă mondială pe scenă, iar Bon Jovi a primit un premiu onorific. Cântăreaţa columbiană Shakira, care a deschis gala de la Madrid cu hitul ”Waka waka”, imnul Cupei Mondiale din Africa de Sud 2010 - câştigată de Spania -, a primit trofeul Free Your Mind, pentru acţiunile sale în favoarea accesului la educaţie pentru toţi copiii sud-africani şi columbieni. Anul acesta, cântăreaţa Inna a câştigat titlul de Best Romanian Act şi dreptul de a reprezenta România la MTV Europe Music Awards (MTV EMA), pentru a doua oară consecutiv. Câştigătorul acestei categorii a fost italianul Marco Mengoni.
Premiile MTV Europe Music au fost înfiinţate în 1994, de postul MTV, ca o alternativă europeană a premiilor Grammy - trofeele muzicale anuale din SUA. Câştigătorii acestei gale sunt aleşi în urma voturilor online exprimate de telespectatori.