Lady Gaga şochează din nou

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Lady Gaga şochează din nou

Monden 10 Iunie 2010 / 00:00 525 accesări

Controversata cântăreaţă a stârnit valuri de comentarii odată cu apariţia noului ei videoclip, în care apare înghiţind mătănii, legând un bărbat de pat şi experimentând bondage-ul. Fotograful Steven Klein, regizorul videoclipului, a declarat într-un interviu pentru revista “Rolling Stones” că atitudinea din acest videoclip i se potriveşte de minune artistei. Videoclipul conţine multe scene controversate. Într-una dintre secvenţe, Lady Gaga îşi dă jos bluza, rămâne topless, însă stă cu spatele la cameră. Cântăreaţa poartă o versiune modernă a sutienului conic promovat de Madonna, transformat de această dată în arme. Într-un interviu acordat lui Larry King, Lady Gaga a declarat că acest videoclip reprezintă “celebrarea iubirii şi aprecierii sale pentru comunitatea gay”. De altfel, Lady Gaga a primit premiul Outstanding Music Artist în cadrul galei Gay and Lesbian Alliance Against Defamation 2010 pentru cel mai recent album al ei, intitulat “The Fame Monster”, dar şi pentru eforturile depuse în promovarea echităţii şi a imaginii comunităţii gay.

Nonconformista cântăreaţă vrea să surprindă în continuare pe toată lumea şi anunţă că nu exclude apariţia sa în revista “Playboy”, într-un pictorial care ar dezbrăca-o de hainele extravagante. “Crede că asta va fi o experienţă utilă şi că nu ar fi lipsit de bun gust dacă ar poza nud. Este un mare fan al lui Hugh Hefner, fondatorul Playboy, iar în ultimul timp nu a vorbit decât despre acest posibil pictorial”, au spus surse apropiate solistei. În 2009, Lady Gaga a refuzat să se dezbrace pentru “Playboy”, motivând că este muzician, nu model.

Taguri articol


12