Lahm, încântat de banderola de căpitan

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Lahm, încântat de banderola de căpitan

Sport 07 Iulie 2010 / 00:00 367 accesări

Philipp Lahm, fundaşul echipei Bayern Munchen, a anunţat că doreşte să rămână căpitanul echipei naţionale a Germaniei şi după turneul final al Campionatului Mondial din Africa de Sud, când în lot va reveni obişnuitul purtător al banderolei, Michael Ballack. „Rolul de căpitan îmi face mare plăcere. Nu văd de ce aş renunţa din proprie iniţiativă la banderolă. Mi-ar plăcea să o păstrez”, a spus Lahm, care va juca, azi, împotriva Spaniei, al 71-lea său meci în echipa naţională. Întrebat ce reacţie va avea dacă selecţionerul Joachim Low îl va anunţa că Ballack trebuie să primească banderola înapoi, Lahm a răspuns sec: „Vom vedea atunci”. În vârstă de 33 de ani şi cu 98 de selecţii la activ, Ballack nu a făcut parte din lotul Germaniei la turneul final din cauza unei accidentări. El a petrecut cinci zile alături de coechipierii săi, în Africa de Sud, întorcându-se, luni, în Germania, după ce medicii lotului s-au declarat satisfăcuţi de modul în care decurge procesul de recuperare.



12