Lanţul indian de cinematografe Ciné Grand, prezent şi pe plan local cu două multiplexuri în Bucureşti şi Botoşani, are în plan investiţii de 50-60 de milioane de euro în circa 20 de cinematografe în România în următorii trei ani. „Continuăm să creştem, iar în România estimăm să construim peste 100 de săli de cinema în următorii trei ani. Bucureştiul este evident ţinta principală, dar ne uităm şi la Buzău, Timişoara, Constanţa sau Braşov, iar oriunde vedem oportunităţi vom încerca să deschidem cinematografe“, a declarat Amitabh Vardhan, 45 de ani, CEO al Ciné Grand. Absolvent de management hotelier, Amitabh Vardhan a lucrat anterior pentru companii precum Unilever sau PVR, companie de proiecţie cinematografică din India. A activat în departamente precum customer service şi finanţe şi timp de opt ani a fost CEO al companiei PVR din India. Ciné Grand este o companie din India care a construit cinematografe în Statele Unite, Bulgaria, India şi China, iar în urmă cu aproape doi ani a intrat şi pe piaţa din România, deschizând un multiplex în Uvertura Mall din Botoşani.