LAPAR – conferinţă mamut! Peste 1.000 de participanţi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

LAPAR – conferinţă mamut! Peste 1.000 de participanţi

Social 22 Mai 2018 / 19:23 597 accesări

Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România - LAPAR, federație cu reprezentativitate la nivel național a producătorilor agricoli din țară, organizează miercuri, 23 mai a.c, Conferința Națională a Agricultorilor, cu tema ”Agricultura- Prioritate Naţională”, eveniment anual, devenit un etalon pentru agricultură și stabilirea politicilor care vizează acest sector. Evenimentul anual organizat de LAPAR va avea loc în aceeași locație consacrată, respectiv Centrul de Conferințe Auditorium Pallady din București. Conferința este programată să se desfășoare între orele 11.00-15.00.

În cadrul conferinței sunt așteptați să participe 1.000 de fermieri din toate zonele țării, membrii reprezentativi ai Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România, membrii Comisiilor pentru Agricultură din Parlament, membrii Guvernului, personalităţi oficiale ale statului român, reprezentanţi ai ambasadelor, organizaţiilor profesionale şi ştiinţifice din domeniul agricol, direcţiilor agricole judeţene, firmelor de servicii şi input-uri pentru agricultură, băncilor şi societăţilor de asigurare şi reasigurare, mass-media
DESPRE LAPAR Liga Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR) este o federaţie naţională, înfiinţată în anul 2001 în scopul de a apara interesele producătorilor agricoli, stabilite prin hotărâri proprii şi ale organizaţiilor profesionale componente, în relaţiile cu organele administraţiei centrale, cu alte asociaţii şi federaţii, interne şi internationale, gestionare de politici şi programe pentru agricultură, fonduri destinate activitătii din agricultură şi alte asemenea. Este formată din Asociaţii ale Producătorilor Agricoli (APA) şi societăţii comerciale care exploatează teren agricol. LAPAR este membra fondator OIPA. LAPAR este membra ELO, Asociaţia Europeană a Proprietarilor de Terenuri.

Taguri articol


12