Vînzările ascendente de laptop-uri au avut drept consecinţă creşterea numărului de oameni care au manifestat probleme musculare şi de spate grave, avertizează un grup de specialişti medicali din Marea Britanie.
Fete cu vîrsta medie de 12 ani au fost diagnosticate cu afecţiuni grave ale coloanei vertebrale, apărute din cauza faptului că stau gîrbovite în faţa monitorului. Milioane de alţi copii suferă din cauza afectării ireversibile a coloanei vertebrale, cefei şi umerilor, din cauza abordării unei posturi incorecte în faţa laptop-urilor, spun specialiştii. 80% din utilizatorii de computere portabile suferă de afecţiuni cronice ale spatelui. Problema a apărut după scăderea preţurilor şi creşterea accesibilităţii tehnologiei wireless, care au făcut din computerele portabile nişte obiecte de lucru foarte atractive. În plus, laptop-urile utilizate la serviciu nu sînt supuse aceloraşi măsuri de protecţia muncii aplicate monitoarelor de computere. Din acest motiv, laptop-urile sînt utilizate de cele mai multe ori în mod incorect.
O problemă foarte des întîlnită este cea legată de poziţionarea laptop-ului pe genunchi, pentru ca utilizatorul să privească de sus ecranul. În acest fel, ceafa, coloana vertebrală şi picioarele sînt suprasolicitate fizic. Durerile se pot accentua în cazul celor care utilizează laptop-ul într-un vehicul în mişcare, de tipul trenului. Kinetoterapeutul Michael Durntall a declarat că a văzut zeci de radiografii ale unor utilizatori de laptop-uri care prezentau semne de degenerare ale încheieturilor picioarelor. Acesta a adăugat că a avut foarte mulţi pacienţi, cu vîrste între 20 şi 30 de ani, care dezvoltaseră deja o cocoaşă impunătoare în numai cîţiva ani în care s-au uitat de sus la monitor sau au adoptat o postură incorectă atunci cînd erau aşezaţi pe scaun. Din cauza poziţiei incorecte a mîinilor pe marginea laptop-ului pot apărea dureri la nivelul încheieturilor similare celor apărute după un efort fizic deosebit.
Numai în Marea Britanie sînt folosite cinci milioane de laptop-uri. Acestea constituie 70% din vînzările de computere. Specialiştii îi sfătuiesc pe utilizatorii de laptop-uri să respecte recomandările din ghidurile de utilizare ale acestora şi să facă pauze mai des.