Lara Gut este noul lider al clasamentului general

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Cupa Mondială feminină de schi alpin

Lara Gut este noul lider al clasamentului general

Sport 07 Martie 2016 / 18:37 664 accesări
Cu toate că a câștigat o singură cursă din totalul de 10 desfășurate, Frida Hansdotter termină pe primul loc la slalom special grație celor șapte clasări pe podium

Cu toate că a câștigat o singură cursă din totalul de 10 desfășurate, Frida Hansdotter termină pe primul loc la slalom special grație celor șapte clasări pe podium

Duminică și luni, în Cupa Mondială feminină de schi alpin s-a concurat la Jasna (Slovacia), unde s-au desfășurat un slalom uriaș și un slalom special. După anunțul americancei Lindsey Vonn de retragere din cursele rămase de disputat în actuala stagiune, din cauza accidentării suferite la Soldeu, lupta pentru primul loc în clasamentul general s-a simplificat. Elvețianca Lara Gut a abordat cele două probe de la Jasna de pe poziția a doua, având 28 de puncte mai puțin ca Vonn, însă luni a reușit să se claseze pe locul 4, iar cu cele 50 de puncte acumulate a depășit-o pe americancă. Ea a participat și la slalomul special de duminică, însă a ratat o poartă în prima manșă și a abandonat. Gut a devenit lider la general, cu 1.257 de puncte, urmată de Vonn, cu 1.235p, și de germanca Viktoria Rebensburg, cu 994 de puncte.

Până la finalul sezonului mai sunt șase etape, toate programate în Elveția. Următoarele două probe au loc la Lenzerheide, un super-G (12 martie) și o combinată alpină (13 martie), iar celelalte patru, finalele Cupei Mondiale, în perioada 16-20 martie, la St. Moritz. Avansul de 263 de puncte și faptul că va concura pe pârtii pe care le cunoaște foarte bine fac din Lara Gut mare favorită la obținerea primului său Mare Glob de Cristal din carieră.

Revenind la slalomul uriaș de luni, să precizăm că această cursă a fost amânată cu 48 de ore! Inițial era programată pentru sâmbătă, dar a fost mutată din cauza vântului puternic, care punea în pericol integritatea fizică a concurentelor. Pe primul loc s-a clasat austriaca Eva-Maria Brem, aflată la a doua victorie stagională, după cea din slalomul uriaș de la Courchevel, și a treia a carierei (schioarea în vârstă de 27 de ani s-a mai impus în 2014, la Aspen). Podiumul a fost completat de Viktoria Rebensburg, sosită la 27 de sutimi de învingătoare, și de italianca Federica Brignone, la 52 de sutimi. În ierarhia specialității, lider se menține Brem (542p), care își va disputa globul de cristal cu Rebensburg (490p), în ultima cursă de slalom uriaș a sezonului, cea din 20 martie.

Duminică, americanca Mikaela Shiffrin a câștigat categoric cursa de slalom special, reușind cel mai bun timp în ambele manșe. La final, schioarea în vârstă de 20 de ani a avut două secunde și 36 de sutimi avans față de a doua clasată, Wendy Holdener (Elveția), în timp ce Veronika Velez-Zuzulova, reprezentanta gazdelor, a completat podiumul, cu o întârziere de 2,77 secunde. Pentru Shiffrin a fost a 19-a victorie din carieră și a patra din acest sezon, în care a lipsit circa două luni din cauza unei accidentări.

Deși a încheiat abia a zecea, cel mai slab rezultat al său din această iarnă la slalom special, situându-se la peste patru secunde de Shiffrin, suedeza Frida Hansdotter și-a asigurat primul mic glob al acestei discipline. Hansdotter are înaintea ultimei curse peste 100 de puncte avans față de Zuzulova, ocupanta locului secund (651p - 546p).

Citește și:

Lindsey Vonn nu va mai concura în acest sezon

Lindsey Vonn a schiat cu o fractură la genunchi!

Marcel Hirscher și Wendy Holdener s-au impus la slalom paralel

Lindsey Vonn și-a asigurat globul mic al coborârii



12