Deputaţii Laszlo Borbely (UDMR) şi Valeriu Zgonea (PSD) au criticat, ieri, în Camera Deputaţilor, la dezbaterea privind procesele de reformă a instituţiilor europene, faptul că premierul şi ministrul Afacerilor Externe nu au informat comisiile parlamentare privind deciziile pe care le-au luat. Laszlo Borbely ...
Şeful statului refuză să dea amănunte despre comisarul european Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, la Bruxelles, că a discutat cu lideri ai statelor din UE despre propunerea României pentru comisar european, dar a refuzat să dea amănunte. Băsescu a arătat că principalul subiect al ...
Delegaţia FMI s-a întîlnit cu Isărescu Delegaţia Fondului Monetar Internaţional (FMI) s-a întîlnit, ieri, cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, şi a avut o primă discuţie, la nivel de experţi, cu reprezentanţii Ministerului Finanţelor Publice (MFP). Delegaţia FMI va avea, astăzi, o întrevedere cu ...
Liderii formaţiunilor parlamentare care îl susţin pe Klaus Iohannis pentru funcţia de premier s-au întîlnit cu acesta duminică seară, pentru a reconfirma sprijinul pentru primarul Sibiului, precum şi pentru stabilirea unui plan de acţiune în acest sens. Reprezentanţii UDMR nu au participat la întîlnirea ...
Liderii PD-L Emil Boc, Vasile Blaga şi Adriean Videanu au discutat, duminică, la PD-L, cu liderii UDMR Marko Bela, Kelemen Hunor şi Laszlo Borbely. Potrivit lui Borbely, UDMR nu doreşte ca, în acest moment, să existe instabilitate politică şi ar prefera ca acest Guvern, în formula actuală, “cu aripile ...
Sesizarea PD-L la moţiunea de cenzură PNL-UDMR, la CC Curtea Constituţională (CC) ia în discuţie, astăzi, sesizarea PD-L privind neconstituţionalitatea moţiunii de cenzură PNL-UDMR, intitulată “11 împotriva României”, cu o zi înaintea datei programate pentru dezbaterea şi votarea în ...
Clasa politică şi sindicatele s-au întrebat, retoric, cît de serioasă şi responsabilă este Legea pensiilor scoasă din neant de pedelişti în prag de alegeri, catalogînd tentativa Guvernului de a-şi asuma răspunderea pentru actul normativ ca fiind un abuz, o minciună grosolană sau un gest disperat ...
FMI a virat banii aferenţi celei de-a doua tranşe Fondul Monetar Internaţional (FMI) a virat, ieri, banii aferenţi celei de-a doua tranşe din împrumutul stand-by, respectiv echivalentul a 1,85 miliarde de euro, din care jumătate au intrat la rezerva valutară a Băncii Naţionale a României şi jumătate ...
PSD Suceava l-a exclus din partid pe Cozmîncă Biroul Permanent Judeţean al PSD Suceava a decis, în unanimitate, excluderea din partid a fostului lider social-democrat Octav Cozmîncă, care s-a autosuspendat duminică, din partid, a anunţat, ieri, purtătorul de cuvînt al PSD Suceava, Virginel Iordache. El a ...
România doreşte să obţină, în viitoarea configuraţie a Comisiei Europene, un post de comisar european cu greutate. Numele fostului ministru al Agriculturii, Dacian Cioloş - în prezent şef al unei comisii prezidenţiale de profil - a fost intens vehiculat de mass-media în asociere cu portofoliul ...
Deputatul PSD de Constanţa Cristina Dumitrache, membru al Comisiei de politică externă din Cameră, se va afla, astăzi şi mîine, la Roma, împreună cu conducerea Comisiei - preşedintele Laszlo Borbely şi vicepreşedintele Marius Roghin. Vizita se înscrie în cadrul relaţiilor bilaterale româno-italiene şi ...
Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a anunţat, ieri, că Primăria caută soluţii pentru reducerea chiriilor anunţate de Regia Autonomă pentru Exploatarea Domeniului Public şi Privat (RAEDPP) şi care ar fi trebuit să fie percepute de la 1 iunie persoanelor care au peste 35 de ani şi locuiesc în locuinţe ANL ...
Delegaţie a revoluţionarilor la CEDO O delegaţie a Asociaţiei 21 Decembrie 1989 se va deplasa, sîmbătă, la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) din Strasbourg, unde va cere celor 190 de cereri depuse în ultimii ani de persoanele vătămate în timpul revoluţiei din decembrie 1989 şi mineriadei ...
Ministrul Turismului, Elena Udrea, a afirmat, joi, înainte de discursul principelui Radu, că intenţia acestuia “este o întoarcere în timp, în anii \'90, cînd un alt lider liberal i-a propus fostului suveran să candideze la Preşedinţia României”. “Nu mă surprinde apariţia în cursa pentru ...
În cursul zilei de ieri, situaţia la Chişinău s-a menţinut încordată, mai ales că în noaptea de marţi spre miercuri, forţele de ordine au reuşit să preia controlul asupra clădirii Preşedinţiei şi a Parlamentului moldovean, ocupate anterior de protestatari. Manifestanţii însă nu au renunţat la ...
Preşedintele PSD, Mircea Geoană: „Raportul CE reprezintă o radiografie - poate imperfectă, poate incompletă - dar în mod cert o radiografie asupra trecutului recent al reformei Justiţiei în România. Există un interes comun al coaliţiei de guvernare de a asigura toate condiţiile ca reforma în ...