Vicepreşedintele PRM, Marius Marinescu, a declarat că Guvernul României trebuie să-l declare pe Laszlo Kover, preşedintele Parlamentului ungar, persona non grata, având în vedere declaraţiile sale privind autonomia Ţinutului Secuiesc. „Preşedintele Parlamentului ungar, prin declaraţiile sale, încalcă Constituţia noastră, atentând la siguranţa naţională a României, dar şi la siguranţa Uniunii Europene. Trăim în secolul XXI, iar România e un stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil. Liderii maghiari care nu-şi mai găsesc locul şi rostul în ţara în care s-au născut şi au crescut să emigreze. Mă refer la liderii maghiari care tot timpul vorbesc de separaţie teritorială”, a declarat Marius Marinescu. Preşedintele Parlamentului Ungariei, Laszlo Kover, a declarat, sâmbătă seara, la Târgu Mureş, după primirea distincţiei „Gabor Aron” din partea Consiliului Naţional Secuiesc pentru contribuţia la sprijinirea Ţinutului Secuiesc, că autonomia pe care o doresc cei 500.000 de secui este pe deplin justificată, fiind o cerinţă juridică, modernă şi pe deplin cuvenită şi că „de aceea Ungaria sprijină interesul secuilor pentru autonomie”. În context, Laszlo Kover a precizat că legea şi autonomiile europene crează instituţii pentru ca toate comunităţile să îşi organizeze viaţa aşa cum doresc. Pe de altă parte, Forumul Civic al Românilor condamnă declaraţiile preşedintelui Parlamentului ungar şi solicită instituţiilor abilitate să ia măsuri pentru respectarea Constituţiei şi combaterea tuturor manifestărilor „neorevizioniste”.