Laura Chinchilla, prima femeie preşedinte din Costa Rica

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Laura Chinchilla, prima femeie preşedinte din Costa Rica

Externe 09 Februarie 2010 / 00:00 514 accesări

Candidata partidului aflat la putere, Laura Chinchilla, a fost declarată învingătoare în scrutinul prezidenţial din Costa Rica, încă din primul tur, de principalii doi rivali ai săi. Otton Solis, candidatul de centru-stânga, şi-a recunoscut înfrângerea la anunţarea rezultatelor parţiale care îl clasau pe poziţia a doua, departe de Laura Chinchilla, după numărarea a 10% dintre buletinele de vot. Cu puţin timp înainte, avocatul de dreapta Otto Guevara, aflat pe poziţia a treia după numărarea a puţin peste 40% dintre buletine, a felicitat-o pe cea pe care a numit-o “preşedinta noastră”.

În vârstă de 50 de ani, Laura Chinchilla, moştenitoare a actualului şef al statului, Oscar Arias, căruia i-a fost ministru şi vicepreşedinte, era creditată cu aproape 47% dintre sufragii, potrivit Tribunalului Electoral Suprem (TSE), în faţa lui Solis (24,21%) şi a lui Guevara (21,53%). Cu un asemenea rezultat din numărul total al sufragiilor, ea ar deveni prima femeie preşedinte a ţării, încă din primul tur, depăşind cu mult pragul legal stabilit la 40%. Rata de absenteism este evaluată la 33,43% din cei 2,8 milioane de electori înscrişi, un nivel comparabil cu cel înregistrat la ultimele patru scrutine naţionale. Laura Chinchilla a depăşit, conform acestor rezultate parţiale, previziunile sondajelor care anunţau alegerea sa în fruntea celei mai stabile democraţii din America Centrală, încă din primul tur, cu 41% dintre sufragii. Ea a canditat la funcţia supremă pentru prima dată. Guevara şi Solis erau la a treia tentativă, după două eşecuri, ultima dată, Solis fiind învins la o diferenţă de numai 1% de Arias, în 2006.

Dacă va fi necesar un al doilea tur de scrutin, acesta va fi organizat la data de 4 aprilie. Actualul preşedinte, în vârstă de 69 de ani, laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 1987, pentru rolul avut în oprirea războaielor civile din America Centrală, nu putea să candideze pentru un al doilea mandat consecutiv, conform Constituţiei, însă opozanţii săi consideră că Laura Chinchilla este “marioneta sa”.



12