Laureatele Nobelului pentru Pace şi-au primit premiul

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Laureatele Nobelului pentru Pace şi-au primit premiul

Monden 12 Decembrie 2011 / 00:00 1899 accesări

Cele trei activiste pentru drepturile omului cărora li s-a acordat, anul acesta, premiul Nobel pentru Pace au primit, sâmbătă, prestigioasa distincţie şi cecul aferent, în cursul unei ceremonii desfăşurate, conform tradiţiei, la Oslo. Preşedinta Liberiei, Ellen Johnson Sirleaf, activista liberiană pentru pace Leymah Gbowee şi militanta pro-democraţie din Yemen Tawakul Karman au fost anunţate, la începutul lunii octombrie, drept câştigătoare ale premiului Nobel pentru Pace, ”acordat pentru lupta lor non-violentă pentru siguranţa şi drepturile femeilor”. Cele trei femei vor împărţi premiul de 1,5 milioane de dolari.

Ceremonia, la care au participat regele Harald al V-lea al Norvegiei, regina Sonja, parlamentari norvegieni, membri ai Guvernului şi oaspeţi străini, s-a desfăşurat la Primăria din Oslo, împodobită cu flori, în special orhidee galbene şi portocalii. Celebrările au continuat cu o procesiune cu torţe şi un banchet pentru 250 de invitaţi. Un concert rock a avut loc duminică, tot în onoarea laureatelor premiului Nobel pentru Pace. Ceilalţi patru câştigători ai Nobelurilor de anul acesta şi-au primit premiile la Stockholm, tot sâmbătă, 10 decembrie, ziua morţii lui Alfred Nobel.

Taguri articol


12