Laurenţiu Reghecampf, dezamăgit că Steaua a terminat campionatul pe locul secund

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Laurenţiu Reghecampf, dezamăgit că Steaua a terminat campionatul pe locul secund

11 Mai 2016 / 07:49 474 accesări

Steaua Bucureşti, ocupanta locului secund în play-off, a câştigat, scor 1-4, meciul jucat în deplasare cu ASA Tg. Mureş, în ultima etapă a play-off-ului Ligii 1, iar antrenorul Laurențiu Reghecampf a declarat, la final, că este dezamăgit de faptul că echipa a terminat pe locul secund.

Steaua a terminat pe locul doi un sezon în care era favorită la titlu chiar şi atunci când Astra avea un avans considerabil. Victoria clară cu ASA nu l-a consolat pe Laurenţiu Reghecampf, care s-a declarat foarte dezamăgit de parcursul echipei în acest sezon. Antrenorul Stelei spune însă că vor exista modificări în vară la nivelul lotului, astfel încât sezonul următor să fie unul reuşit.

”Nu avem de ce să ne bucurăm. Trebuie să facem planurile pentru sezonul următor, avem foarte multe de făcut pentru a putea să ne calificăm în grupele Ligii. Sunt dezamăgit că am terminat pe locul doi şi jucătorii ştiu acest lucru. Urmează două cantonamente foarte grele, unii jucători vor pleca la naţională. Vorbesc des cu Mihai Stoica, vorbim în fiecare zi. Majoritatea jucătorilor care ne interesează au contracte. Trebuie să aducem jucători dornici să câştige trofee, să muncească să lupte. Pentru că altfel nu se poate”, a declarat Laurenţiu Reghecampf la DigiSport.

Antrenorul Stelei a vorbit şi despre situaţia lui Cornel Râpă, căruia Ciolacu i-a spart arcada şi a fost nevoie să fie transportat la spital: ”Sunt bucuros că nu are nimic Cornel şi va merge cu noi acasă”.

Taguri articol


12