Căpitanul campioanei HCM Constanţa, Laurenţiu Toma, şi-a stabilit obiectivele în noul an, unul în care speră ca evoluţiile echipei constănţene să fie într-o continuă pantă ascendentă.
„În primul rând trebuie să avem continuitate în Liga Naţională şi să câştigăm toate meciurile pentru a ne îndeplini obiectivul şi a putea evolua şi în sezonul 2012-2013 tot în Liga Campionilor. În Europa vrem ca în acest sezon să adunăm cât mai multe puncte. Sunt convins că pe teren propriu vom lua patru puncte din meciurile pe care le mai avem. Ne vom agăţa de fiecare şansă în Liga Campionilor. Îmi mai doresc să fim sănătoşi şi să nu avem jucători accidentaţi. Un obiectiv la fel de important pentru noi este să readucem suporterii într-un număr cât mai mare la sală. Atâta timp cât vor fi alături de noi, ne vor susţine aşa cum ştiu ei, şansele noastre vor creşte în fiecare partidă“, consideră Laurenţiu Toma.
În ceea ce priveşte actuala perioadă de pregătire, centrul Marius Stavrositu consideră că este destul de dificilă pentru că lipsesc o mare parte dintre componenţii lotului, unii fiind accidentaţi, iar cei mai mulţi convocaţi la loturile naţionale. „Va fi greu pentru că va trebui să ne descurcăm în mai puţin de jumătate de echipă, iar când vor reveni la antrenamente va trebui să o luăm de la început. Ne aşteaptă o perioadă foarte dificilă începând cu finele acestei luni şi apoi cu februarie, când vom disputa câte două partide în fiecare săptămână. Va fi foarte important să nu avem jucători accidentaţi“, a precizat Stavrositu. Antrenorii Constantin Ştefan, Eden Hairi şi Alexandru Buligan au programat câte două şedinţe zilnice de pregătire în această perioadă, una în sala de forţă şi una la Sala Sporturilor. Primul meci oficial al HCM-ului în acest an va avea loc pe 22 ianuarie, în deplasare, cu Politehnica Timişoara, în etapa a 12-a, penultima a turului Ligii Naţionale de handbal masculin.